-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:54
No menu items!

Armistiţiu de 72 de ore între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza

spot_img

Beligeranţii sunt implicaţi în negocieri în vederea transformării acestei „acalmii” într-un armistiţiu pe o perioadă nedeterminată

 fasia gaza

Un armistiţiu de 72 de ore a intrat în vigoare în Fâşia Gaza, la miezul nopţii de duminică spre luni, în timp ce negocieri în vederea transformării lui într-un armistiţiu pe o perioadă nedeterminată continuau cu ajutorul unui mediator egiptean, informează AFP.

Nicio rachetă nu a fost trasă dinspre Fâşia Gaza către teritoriul israelian, iar aviaţia israeliană s-a abţinut să efectueze vreun raid în enclava palestiniană de când a fost anunţată intrarea în vigoare a armistiţiului, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a armatei israeliene.

Beligeranţii sunt implicaţi în negocieri în vederea transformării acestei „acalmii” într-un armistiţiu pe o perioadă nedeterminată care să pună capăt conflictului soldat cu aproximativ 2.000 de morţi.

Cairo a îndemnat cele două părţi să profite de armistiţiu – ale cărui prevederi nu sunt cunoscute – pentru a coopera „în vederea obţinerii unui armistiţiu global şi permanent”, la fel ca secretarul general al ONU Ban Ki-moon, care a îndemnat Israelul şi Hamasul să acţioneze în vederea unui armistiţiu mai de durată.

Ban Ki-moon şi-a exprimat „speranţa puternică în faptul că acest lucru le va oferi părţilor, sub auspiciile Egiptului, altă şansă de a obţine un armistiţiu durabil, în beneficiul populaţiilor civile, şi un punct de plecare pentru ca cele două părţi să-şi exprime doleanţele”, a declarat un purtător de cuvânt.

Ministrul israelian însărcinat cu serviciile de informaţii Yuval Steinitz a declarat pentru postul public de radio că este necesară o atitudine „foarte prudentă” în legătură cu respectarea acestui armistiţiu.

„Trebuie, acum, să ne transformăm victoria militară într-o victorie politică, ceea ce înseamnă, în primul rând, că Hamas nu trebuie să obţină vreun succes politic şi să fie recompensat pentru violenţă”, a adăugat acest apropiat al premierului Benjamin Netanyahu.

Hamasul transformă rezistenţa faţă de armata israeliană în câştig politic, în faţa locuitorilor enclavei, copleşiţi de morţi şi distrugeri.

Negociatori la Cairo

Potrivit postului public de radio, Israelul intenţionează să trimită luni o echipă de negociatori la Cairo, în cazul în care armistiţiul va fi respectat în continuare.

O delegaţie Hamas, care se află la putere în Fâşia Gaza, din care fac parte şi reprezentanţi ai aliaţilor săi din Jihadul Islamic şi Fatah se află deja, de mai multe zile, în capitala egipteană.

Poziţiile israeliană şi palestiniană au părut în ultimele zile aproape ireconciliabile, mai ales după expirarea, vineri, a unui prim armistiţiu de 72 de ore.

Însă israelienii şi palestinienii au ajuns duminică la un „consens simultan” în cursul unor negocieri indirecte, prin intermediul egiptenilor, a declarat pentru AFP un oficial palestinian, iar altul israelian a confirmat că tabăra din care face parte a „acceptat propunerea egipteană de armistiţiu”.

Într-un interviu exclusiv acordat AFP, liderul Hamas Khaled Meshaal a repetat, duminică, faptul că orice armistiţiu pe termen lung este necesar să conducă la o anulare a blocadei impuse de către Israel Fâşiei Gaza începând din 2006, una dintre cerinţele fundamentale ale Palestinei.

Noul armistiţiu de 72 de ore „este unul dintre mijloacele sau tacticile menite să conducă la reuşita negocierilor sau acordarea unui ajutor umanitar”, a afirmat acesta, adăugând că „obiectivul la care ţinem este ca solicitările palestiniene să fie soluţionate şi ca Fâşia Gaza să existe fără blocadă”

C.A.