1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:05
No menu items!

Arme chimice în Siria: Inspectorii ONU şi-au deschis o bază logistică la Damasc

spot_img

Arme chimice în Siria: Inspectorii ONU şi-au deschis o bază logistică la Damasc

Echipa internaţională de experţi având misiunea de a elimina stocul de arme chimice al Siriei şi-a deschis o bază logistică la Damasc marţi, potrivit unui comunicat al Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice, citată de RIA Novosti.

Echipa din Siria este formată din 19 experţi în arme chimice şi 14 oficiali ai ONU, care au ajuns în siguranţă de la Beirut în Siria, fiind însoţiţi de forţe guvernamentale siriene, se mai arată în comunicat.

Echipa multinaţională include reprezentanţi din Rusia, SUA, Marea Britanie, Republica Cehă, Uzbekistan, China, Canada, Olanda şi Tunisia.

Potrivit calendarului Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice, activitatea pregătitoare a echipei de experţi ar urma să dureze o lună.

C.A.