1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:09
No menu items!

Arme chimice au fost folosite de două ori în conflictul sirian

spot_img

Armele chimice au fost folosite de două ori în conflictul sirian

Un oficial de rang înalt american a anunţat miercuri că arme chimice au fost folosite ”în slabe cantităţi” de două ori în conflictul din Siria, sublininiind că Washingtonul încearcă să obţină mai multe informaţii pentru a stabili modul în care să răspundă, relatează AFP.

„Comunitatea de informaţii acceptă, cu grade diferite de certitudine, că arme chimice au fost folosite în slabe cantităţi de cel puţin două ori în conflictul din Siria”, a afirmat subsecretarul de stat Wendy Sherman în faţa congresmenilor de la Washington.

Sherman nu a precizat dacă regimul de la Damasc sau rebelii au fost cei care au recurs la folosirea acestor arme, a căror utilizare a fost definită de preşedintele Barack Obama ca o ”linie roşie de nedepăşit”.

La finalul lunii aprilie, secretarul Apărării, Chuck Hagel, a fost primul care a declarat că serviciile americane de informaţii sunt de părere că regimul condus de Bashar Al-Assad a folosit arme chimice.

Vineri, secretarul de stat, John Kerry, a afirmat că Statele Unite consideră că deţin o ”probă solidă” în legătură cu folosirea armelor chimice de către regimul de la Damasc.

C.I.