-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:30
No menu items!

Armata ucraineană a atacat convoiul militar rus care a pătruns pe teritoriul Ucrainei. Reacția RUSIEI / UPDATE

spot_img

Anunțul legat de „distrugerea” convoiului militar a fost făcut vineri de autoritățile ucrainene

militari rusi

  • UPDATE

Ministerul rus de Externe a denunţat „tentativele” părţii ucrainene de a bloca tranzitul „convoiului umanitar” destinat regiunilor din estul Ucrainei, afectate de conflict.

Ministerul rus de Externe denunţă intensificarea brutală a operaţiunilor militare ucrainene în această regiune; operaţiunile au scopul de a bloca traseul convenit cu Kievul pentru trecerea convoiului umanitar rus.

Ministerul rus de Externe
comunicat de presă

Armata ucraineană „a distrus” majoritatea vehiculelor blindate ruse care au pătruns în cursul nopţii pe teritoriul ucrainean, afirmă un purtător de cuvânt militar.

„Trupele ucrainene au localizat şi au atacat vehiculele militare intrate în cursul nopţii printr-o zonă a frontierei aflată sub controlul insurgenţilor”, a declarat Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene.

„Militarii ucraineni au distrus vehicule militare ruse, fiind vizaţi de focuri de artilerie, inclusiv de pe teritoriul Rusiei”, a precizat oficialul militar ucrainean.

Preşedinţia Ucrainei a confirmat că o mare parte a vehiculelor militare ruse au fost distruse de armata ucraineană. „O mare parte a convoiului a fost distrusă de artileria ucraineană”, a comunicat Preşedinţia de la Kiev, citată de AFP.

Preşedintele Petro Poroşenko a discutat prin telefon despre situaţie cu premierul Marii Britanii, David Cameron.

Vineri dimineaţă, Ucraina a denunţat incursiunea unui convoi militar rus pe teritoriul său, pe la un post de frontieră aflat sub controlul separatiştilor proruşi, în zona Doneţk. „Un convoi militar rus a trecut frontiera prin punctul vamal Izvarin”, a declarat pentru AFP Oleksîi Dmitraşkivski, un purtător de cuvânt al operaţiunii militare ucrainene din est. „Nu dispunem de informaţii privind numărul de vehicule din acest convoi”, a adăugat el.

Potrivit corespondenţilor publicaţiilor The Guardian şi The Daily Telegraph, 23 de vehicule blindate pentru transportul trupelor, camioane de combustibil şi alte vehicule logistice cu numere de înmatriculare militare ruseşti au traversat frontiera dintre Rusia şi Ucraina joi seara, în zona Doneţk, prin punctul vamal Izvarin.

R.D.