1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:52
No menu items!

New York Times: Hamas va elibera 50 de prizonieri cu dublă cetățenie. Armata israeliană anunță că Hamas are 222 ostatici în Gaza

spot_img

Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au anunțat că numărul ostaticilor ținuți de către Hamas în Gaza este acum de 222 de persoane, bărbați, femei, copii. Până acum s-a vehiculat cifra de 212 persoane care au fost capturate după atacul din 7 octombrie.

The New York Times scrie, luni, citând un oficial al armatei israeliene, că militanții Hamas ar putea elibera 50 de ostatici cu dublă naționalitate. Hamas, a continuat sursa, a avertizat Israelul că o invazie terestră a Fâșiei Gaza va reduce șansele ca ostaticii să fie eliberați.

De altfel, SUA au sfătuit Israelul să amâne o invazie terestră a Gaza, sperând să câștige timp pentru negocierile privind ostaticii și să permită mai mult ajutor umanitar să ajungă la palestinienii din enclava închisă, potrivit mai multor oficiali americani. Negocierile se poartă prin intermediul Qatar, care a reușit și eliberarea celor două americance, în urmă cu câteva zile.

Contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al IDF a declarat că armata israeliană a efectuat raiduri „limitate” în regiune pentru a viza atacatorii Hamas și a căuta ostatici. În plus, atacurile aeriene s-au concentrat asupra zonelor în care forțele Hamas sunt grupate, pentru a combate o ofensivă israeliană mai amplă.

Anterior, armata israeliană a declarat că a efectuat peste 300 de lovituri aeriene în ultima zi asupra „infrastructurii teroriste și a țintelor militare”.

Peste 4.600 de persoane au fost ucise în Gaza, potrivit Ministerului Sănătății condus de Hamas.

M. Nedelcu