-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:09
No menu items!

Arhivele celebrului regizor Tarkovski, vândute pentru 1,6 milioane de euro

spot_img

Arhivele regizorului Andrei Tarkovski au fost vândute miercuri, la o licitaţie la Londra, pentru suma de 1,6 milioane de euro, unui reprezentant al autorităţilor din regiunea Ivanovo, în apropiere de Moscova, relatează agenţia Interfax, preluată de AFP. Scoase la vânzare de Sotheby’s, arhivele lui Tarkovski au fost atribuite după 18 minute reprezentantului din Ivanovo şi vor reveni în ţara celebrului regizor, decedat în Franţa în 1986. Aceste arhive, care conţin scrisori, manuscrise, fotografii personale, înregistrări video şi documente private din perioada 1967-1986, au fost vândute pentru suma de 1,3 milioane de lire (1,6 milioane de euro), un preţ considerat de experţi extrem de ridicat. Ministrul rus al culturii, Vladimir Medinski, îşi exprimase marţi dorinţa, într-o declaraţie pentru Interfax, ca această „colecţie unică de documente de o valoare enormă” să revină în Rusia. D.M.