4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:33
No menu items!

Argeș: Un băiat de 11 ani a trăit singur într-o colibă la marginea unei păduri

spot_img

Un băiat de 11 ani dintr-un sat din Argeş, abandonat de părinți, a trăit timp de mai multe luni singur, într-o colibă de la marginea unei păduri, fără apă sau energie electrică

copil padure

Un băiat în vârstă de 11 ani, din satul Enculeşti, judeţul Argeş, a fost preluat şi dus într-un centru de plasament de urgenţă al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), după ce timp de mai multe luni a trăit singur într-o baracă din lemn, la marginea unui luminiş.

Directorul DGASPC Argel, Adrian Macovei, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat după a aflat din presă despre cazul băiatului, iar joi copilul a fost luat şi dus într-un centru de evaluare şi primire în regim de urgenţă, urmând ca dosarul cu acest caz să fie înaintat Tribunalului Argeş, iar instanţa să dispună, cel mai probabil, trimiterea copilului într-un centru de plasament.

Potrivit primelor verificări făcute de reprezentanţii DGASPC Argeş, băiatul a fost părăsit de mamă în urmă cu mai mulţi ani, iar tatăl acestuia spune că nu s-a putut ocupa de el din cauză că munceşte pe un şantier din Craiova. Prin urmare, copilul a rămas singur şi a trăit luni de zile într-o baracă din lemn construită la marginea unui luminiş, fără apă, fără căldură, fără electricitate.

Adrian Macovei a precizat că singurul adult care s-a interesat în tot acest timp de soarta copilului a fost bunicul din partea mamei. De altfel, acesta a fost cel care şi-a dat acordul pentru ca băiatul să fie preluat de DGASPC.

Localnicii care îi cunoşteau situaţia i-au mai dat de mâncare, din când în când, iar copilul a avut singur grijă de locul în care trăia.

În urmă cu un an, lipsit de posibilităţi materiale şi de sprijinul unui adult, băiatul a renunţat la şcoală, însă ştie să scrie şi să citească.

Luni, băiatul va împlini 11 ani, iar angajaţii DGASPC Argeş plănuiesc să îi ofere un tort şi să îi organizeze o întâlnire cu cele două surori ale sale, care au fost abandonate şi care sunt instituţionalizate în centre de plasament ale Direcţiei pentru Protecţia Copilului.

Directorul DGASPC Argeş a menționat că instanţa va urma să decidă dacă tatăl care l-a lăsat singur pe copil va fi decăzut din drepturile părintești.

 D.M.