3.9 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024 - 1:54
No menu items!

Argeș: Inundații provocate de ploi în Pitești și în mai multe localități din județ

spot_img

inundatii

Mai multe cartiere din municipiul Pitești și din alte localități ale județului Argeș au fost inundate, în noaptea de miercuri spre joi, în urma precipitațiilor abundente.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, cele mai mari probleme s-au înregistrat în municipiile Pitești și Curtea de Argeș și în orașul Costești, dar și în comuna Drăganu, unde mai mulți copaci doborâți de vânt au căzut pe carosabil.

Prefectul județului Argeș, Cristian Soare, a anunțat că nu s-au înregistrat victime, însă a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru salvarea unor persoane surprinse de ape. Echipajele ISU Argeș au intervenit cu bărci pneumatice și au evacuat două persoane în Pitești și câte una în comunele Buzoești și Micești.

În municipiul Pitești, canalizarea pluvială nu a mai făcut față și au fost inundate mai multe străzi, apa ajungând în unele zone la aproape doi metri. Inundațiile au afectat mai multe autoturisme și câteva case, dar și clădirea CET Pitești, ceea ce a determinat întreruperea apei calde și a căldurii în mai multe cartiere.

Potrivit primarului Tudor Pendiuc, furnizarea agentului termic va fi reluată joi, după remedierea problemelor apărute.

R.D.