Omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat, definitiv, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al PIC, Gheorghiță Pieca, a primit doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul “mită la Garda Financiară”.
În același dosar, Nicuşor Liviu Mîrţoiu şi Iulian Popescu, foşti comisari la Garda Financiară Argeş, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare.
După ce în luna septembrie, Cornel Penescu a fost condamnat, alături de senatorul PPDD Antonie Solomon, la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și fals intelectual, aceasta este cea de-a doua pedeapsă definitivă primită de Cornel Penescu.
În prezent, Cornel Penescu se află încarcerat la Penitenciarul Colibași, Argeș.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au achitat pe Cornel Penescu şi Gheorghiţă Pieca pentru faptele de fals intelectual şi, respectiv, instigare la această infracţiune.
Liviu Mârtoiu şi Iulian Popescu ar fi primit fiecare, în 20 martie 2007, câte 1.000 de lei de la Gheorghiță Pieca, la cererea lui Cornel Penescu, pentru a face un control superficial, astfel încât să nu constate neregulile existente şi să nu dea sancţiuni celor două firme controlate de omul de afaceri, SC Muntenia Aliment SRL şi SC Onita SRL, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.
Potrivit procurorilor, cei doi comisari ai Gărzii Financiare au întocmit un proces verbal, datat la 26 martie 2007, în care au inserat date nereale în legătură cu firmele controlate, omițându-le pe cele reale. Procesul verbal a fost semnat și de Gheorghiță Pieca, în calitate de administrator.
D.M.