-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:57
No menu items!

Arestări în dosarul reţetelor falsificate

spot_img

Nouă persoane au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile în cazul reţetelor falsificate. Au fost investigate 12 persoane. Celorlalte trei persoane li s-a interzis să părăsească localitatea.

Poliţiştii şi procurorii au efectuat marţi şase percheziţii în Capitală fiind vizaţi 22 de medici şi farmacişti care ar fi fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete. Ar fi vorba despre un prejudiciu a fost estimat la aproximativ 1,6 milioane lei. În acest caz au fost emise 26 de mandate de aducere, patru dintre persoanele vizate fiind citate ca martori.

Nu sunt primele percheziţii în acest dosar, în luna martie fiind efectuate alte 27.

Medicii sunt acuzaţi că falsificau reţete, prescriind tratamente pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi. Rețetele erau trimise unor farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice, în baza unor înţelegeri, care falsificau semnăturile beneficiarilor şi le decontau la CNAS, banii fiind spălaţi prin introducerea într-un circuit comercial licit.

Farmaciștii ar fi obținut și ei un profit personal din comisioanele încasate pentru vânzarea acestor produse. Un alt mod de operare consta în aceea că medicul prescria reţete cu acoperire într-o situaţie reală, în urma consultării reale a pacienţilor.

Au fost eliberate astfel 4 000 de reţete false de medicii acuzaţi de corupţie şi înşelăciune pe numele unor pacienţi care nu au fost consultaţi şi nici un au solicitat vreun tratament, unii dintre „beneficiarii” tratamentelor administrate de aceştia fiind persoane decedate.(S.S.)