2.8 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 23:56
No menu items!

ARD și USL se bat cu… iarna. Cine beneficiază de capriciile vremii

spot_img

Cei de la PDL nu au motive să se bucure de ninsoare. Lumea nu a ieșit la vot în număr mare pe această vreme, iar prezența redusă la urne avantajează ARD și mai puțin USL care speră să atragă românii nemulțumiți  de guvernările precedente de partea propriilor candidați. Doar că prognoza meteo se dovedește a fi mai cruntă tocmai în regiunile unde bazinul electoral al PDL este cele mai consistent:  Ardealul și Banatul.

Din aceste zone, considerate nucleul dur al electorilor PDL, speră liderii ARD să obțină voturile care să permite candidaților lor din restul țării să intre în Parlament de pe locul 2, 3 sau 4, prin intermdiul procedurii de redistribuire a voturilor și, implicit a mandatelor, prevăzute în actualul sistem de vot uninominal mixt.

Fără voturile din Banat și Ardeal, mulți candidați ARD din restul țării ar putea rata șansa obținerii mandatului dublat din colegiul unde au candidat – de altfel singura șansă a ARD de a-și dubla numărul de mandate, de vreme ce, potrivit propriilor estimări, doar 60-70 de locuri vor fi obținute de candidați cu 50% plus unu din voturi.

Electoratul USL, în special cel al PSD, este majoritar în mediul rural, iar ploaia și viscolul ridică probleme grele de mobilizare a electoratului. Principalele probleme la ţară sunt distanţa față de secţia de votare și drumurile neasfaltate. Prezența la  vot la ora 10 era de 3,68%, un procent mult mai mic decât cel înregistrate în acelaşi interval orar la ultimele alegeri.

Principalul beneficiar al  unui „General iarnă” cu două tăișuri pentru USL și ARD va fi însă Partidul Poporului – Dan Diaconescu. Cu priză mai ales printre orășenii care beneficiază de o infrastructură de drumuri în stare mult mai bună decât cea din mediul rural, Diaconescu și candidații săi ar putea obține mult mai multe mandate de parlamentari la redistribuire.

Valeriu Motoc