Doi bărbați au fost reținuți după ce, joi seară, au fost prinși în flagrant, în Timișoara, de către procurorii DIICOT Arad, în timp ce tranzacționau 1.350 grame cocaină, adusă din Spania, a cărei valoare pe piața neagră este de 135.000 euro, relatează Mediafax.
Cei doi bărbați au fost prinşi în flagrant în urma unei acţiuni organizate de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad, sprijiniţi de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Arad şi SRI Arad.
Dan Ilarie, procurorul de caz de la DIICOT Arad, a afirmat că cei doi suspecţi au fost monitorizaţi timp de cinci luni, existând informaţii că se ocupă cu aprovizionarea pieţelor de droguri din Arad şi Timişoara.
Joi seară, cei doi au fost prinşi în flagrant pe o stradă din Timişoara în timp ce tranzacţionau droguri.
„Cocaina, în valoare de 135.000 de euro, a fost introdusă în ţară joi dimineaţă, prin Punctul de trecere a frontierei Turnu (judeţul Arad – n.r.), de către unul dintre suspecţi. El a adus drogurile din Spania şi urma să le plaseze celui de-al doilea suspect, ambii fiind prinşi în timpul tranzacţiei. Marfa era destinată aprovizionării pieţei negre din Arad şi Timişoara”, a declarat Dan Ilarie.
Cei doi bărbaţi vor fi prezentaţi judecătorilor Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de introducere în România de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc, infracţiuni pentru care riscă o pedeapsă între şapte şi 15 ani de închisoare.
Cocaina a fost ridicată de DIICOT Arad.
A.V.