-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:53
No menu items!

Arad: 28 de ucraineni din Târnova sunt în greva foamei, acuzând că sunt discriminaţi

spot_img
Arad: 28 de ucraineni din Târnova sunt în greva foamei, acuzând că sunt discriminaţi
foto: sentinta.ro

28 de membri ai comunităţii ucrainenilor din localitatea arădeană Târnova sunt în greva foamei, acuzând că sunt discriminaţi de către primar.

Potrivit Mediafax, o parte dintre ei au ajuns la Bucureşti joi dimineaţă și continuă protestul în faţa Ambasadei Ucrainei.

„Suntem 18 persoane în greva foamei în faţa Ambasadei şi aşteptăm să fim primiţi la discuţii. Stăm în două microbuze. Sperăm să fim auziţi pentru că nu mai putem tolera discriminările la care suntem supuşi de mai mulţi ani de către primarul din Târnova. Avem şi înregistrări cu acesta cum ne ameninţă, ne spune că ne lasă în piela goală, să plecăm acasă în Ucraina. Suntem trataţi inuman de către acest primar”, a declarat preşedintele Filialei Arad a Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Miculaiciuc.

Primarul din Târnova, Florin Farcaşiu, aflat în funcţie din 1990, a declarat că „singurul scop al unor lideri ai comunităţii de ucraineni” este să îl schimbe din funcţie.

„O parte dintre revendicările lor sunt rezolvabile, dar după zece ore de negocieri, până azi noapte, la care am participat împreună cu prefectul şi cu lideri naţionali ai comunităţii de ucraineni, am constat că nu se vrea detensionarea situaţiei. Ei vor continuarea acestei mascarade până când eu aş demisiona, ceea ce nu voi face. Ei urmăresc doar schimbarea mea, dovadă fiind şi protestele pe care le-au făcut imediat după alegerile locale, când m-au contestat”, a spus primarul.

Într-un comunicat de presă transmis joi dimineaţă de Prefectura Arad se precizează că au existat discuţii cu protestatarii pe parcursul zilei de joi, dar că nu s-a reuşit detensionarea situaţiei.

Lucian Mera