4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:39
No menu items!

„Aproape sigur vom avea o recesiune în UE până la sfârșitul anului”, avertisment crunt al fostului șef al Băncii Centrale Europene

spot_img

Fostul șef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, spune că Uniunea Europeană va intra „aproape sigur” în recesiune, până la finalul acestui an, pe fondul costurilor mari cu energia și a crizei de forță de muncă calificată.

„Pentru a avea o economie capabilă să susțină o societate îmbătrânită, la ritmul la care îmbătrânește acum populația Europei, trebuie să avem o productivitate mult mai mare”, a spus fostul președinte al BCE, Mario Draghi, referindu-se la lipsa acută a forței de muncă calificate.

În opinia sa, criza energetică actuală s-a suprapus peste problemele sistemice ale UE, care nu au permis țărilor membre, într-un moment critic, să acționeze coerent, fiind nevoite astfel să plătească pentru energie „de două trei ori mai mult decât costă în alte părți ale lumii”.

„Nu ajungem nicăieri în acest fel”, a mai spus Draghi.

„Este aproape sigur că vom avea o recesiune până la sfârșitul anului. Este destul de clar că primele două trimestre ale anului viitor vor arăta asta (…).

Fie Europa acționează împreună și devine o uniune mai profundă, o uniune capabilă să exprime o politică externă și o politică de apărare coerente, dincolo de toate politicile economice, fie mă tem că Uniunea Europeană nu va supraviețui dincolo de nivelul unei piețe unice”, a mai spus Draghi, o figură emblematică și echilibrată atât în politica italiană cât și în cea europeană, potrivit biziday.ro.

Economia UE a încetinit de la +1,1% pe primul trimestru din acest an la doar +0,1% în al treilea trimestru, în timp ce PIB-ul Zonei Euro a scăzut deja cu -0,1% pe trimestrul al treilea, ceea ce înseamnă că o nouă scădere în ultimul trimestru al anului ar aduce intrarea oficială în recesiune a Zonei Euro.

Cu toate acestea, ultima prognoză a BCE este de reluare a creșterii din ultimul trimestru al anului 2023 și o revigorare ușoară în 2024.

D.Constantin