-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:34
No menu items!

Aproape 750.000 de români și-au descărcat certificatul digital. Ce trebuie să facă cei care întâmpină probleme

spot_img

Aproape 750.000 de români și-au descărcat certificatele digitale, iar cele mai multe documente sunt pentru cei care s-au vaccinat împotriva Covid-19, a anunțat, miercuri, Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu. Acesta a clarificat alte câteva situații pe care românii le pot întâmpina atunci când vor să obțină documentul, cum ar fi un certificat digital emis greșit.

„747.450 de români și-au descărcat certificatul digital! Cele mai multe documente sunt pentru cei care au ales să se vaccineze. Mă bucur că platforma funcționează bine, iar documentul se emite în doar câteva minute”, a scris miercuri, pe facebook, Andrei Baciu.

Acesta spune că există însă și câteva situații în care eliberarea documentului poate să dureze mai mult.

Platforma  certificat-covid.gov.ro  eliberează certificatele pentru persoanele cu test negativ, doar după ce rezultatul a fost introdus de clinică în baza de date „Corona-Forms”. Este posibil ca unele date să fie raportate cu întârziere și din această cauză să nu vi se genereze certificatul digital. Cu cât rezultatul este validat mai repede în această bază de date, cu atât mai repede vă puteți solicita certificatul digital. Fără interogarea și confirmarea rezultatului din această aplicație nu vi se poate elibera documentul.

Există o perioadă de tranziție de șase săptămâni începând cu 1 iulie 2021, în care pot fi utilizate atât certificatele digitale UE privind COVID, cât și alte formate – adeverințele oficiale eliberate de autoritățile medicale, care atestă faptul că o persoană este vaccinată sau deține un test negativ.

Potrivit lui Andrei Baciu, descărcarea certificatului digital durează doar câteva minute, iar acesta este valabil până în iunie 2022.