-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:48
No menu items!

Aproape 4.000 de școli din România funcționează fără autorizație de securitate la incendiu

spot_img

Aproape 4.000 de școli din România funcționează în acest moment fără autorizație de securitate la incendiu, a anunțat ministrul de Interne, Lucian Bode, în ședința organizată, marți dimineață, înaintea începerii anului școlar.

„Până în acest moment au fost evaluate 17.872 unități de învățământ. Ne confruntăm cu o problematică sensibilă reprezentată de securitatea la incendiu a clădirilor în care funcționează unitățile școlare. În acest sens, după analizarea datelor raportate, dintr-un total de 25.606 de clădiri, 17.117 construcții nu necesită obținerea autorizației de securitate la incendiu. Pentru 4.706 construcții au fost emise autorizațiile de securitate, iar 3.783 de clădiri funcționează în prezent fără acest act administrativ, 862 dintre acestea fiind în curs de conformare”, a declarat Bode.

„Vă cer să evaluați corect situația din teren și să vă asigurați că debutul anului școlar se va face în siguranță”, a transmis ministrul de Interne în ședința la care a participat și premierul Nicolae Ciucă, alături de prefecți și reprezentanți ai ISJ-urilor din țară.

                                                                                                                    Adina Silav