4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:15
No menu items!

Amenzi de 1,2 milioane lei date în urma controalelor din azilele de bătrâni. Numărul centrelor închise a ajuns la 30

spot_img

Aproape 2.700 de centre pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii au fost verificate, în perioada 10-16 iulie, de autorităţi, la nivelul întregii ţări. Au fost date 99 de amenzi, în valoare de peste 1,2 milioane de lei. 

”Din raportările transmise de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, rezultă că în perioada 10-16.07.2023, la nivel naţional au fost efectuate controale la un număr de 2.681 servicii sociale. Au fost aplicate 115 sancţiuni contravenţionale, din care 16 avertismente şi 99 amenzi, în cuantum total de 1.261.000 lei”, a transmis, duminică seară, Ministerul Muncii.

Duminică au fost verificate 23 de entităţi, nefiind dispuse măsuri de suspendare/ închidere servicii sociale.

Sâmbătă, numărul centrelor pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii închise în urma controalelor autorităţilor a ajuns la 30, în cazul altor 36 de astfel de unităţi fiind suspendată activitate.

                                                                                                                    Adina Silav