1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:05
No menu items!

Aproape 1.500 de câini, înregistraţi de persoane fizice, în ultima lună, în Capitală

spot_img

Aproape 1.500 de câini cu deţinător persoană fizică au fost înregistraţi la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), în timp ce nicio organizație nonguvernamentală nu a înregistrat vreun exemplar, în prima lună de la punerea în aplicare a unei hotărâri ce prevede că cetăţenii, dar şi persoanele juridice trebuie să-şi declare câinii deţinuţi.

Potrivit unui comunicat de presă remis joi de ASPA, reprezentanții autorității au înregistrat, din 8 iulie până pe 7 august, în prima lună de la punerea în aplicare a noilor prevederi ale Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 145/2013 privind controlul reproducţiei câinilor în Capitală, un număr de 1.461 de câini cu deţinător persoană fizică, în timp ce niciun reprezentant al organizaţiilor nonguvernamentale nu a înregistrat vreun exemplar canin.

Pentru înregistrarea câinilor, 1.142 de persoane au folosit serviciile de e-mail, 251 de persoane au trimis documentele prin fax, iar alţi 68 de cetăţeni au folosit servicii de curierat, sau au depus documentele la sediul administraţiei.

Reprezentanţii ASPA mai arată că în prezent, un număr de 57 de înregistrări sunt în curs de validare, pentru că nu a fost respectată procedura, prin faptul că deţinătorii nu şi-au microcipat animalele.

Cei interesaţi pot găsi mai multe informaţii cu privire la procedura de înregistrare a câinilor la http://www.aspa.ro/inregistrare-caini/procedura-de-inregistrare, se mai arată în comunicat.

Potrivit Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind controlul reproducţiei câinilor în Capitală, persoanele fizice şi juridice care deţin câini mai mari de patru luni trebuie să-i declare la ASPA. Începând cu data de 6 ianuarie 2014, neînregistrarea câinilor detinuţi pe raza municipiului Bucureşti va fi sancţionată cu amendă în cuantum de 3.000 de lei.

R.D.