4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:34
No menu items!

Apple refuză colaborarea cu FBI care nu poate debloca un iPhone

spot_img

FBI-ul a cerut, în baza unei decizii judecătorești, companiei Apple să participe la ancheta în cazul atentatului de la San Bernardino din decembrie. Specialiştii biroului federal de investigaţii nu reuşesc să deblocheze telefonul recuperat de la unul dintre autorii atacului terorist. Reprezentanții companiei americane spun, însă, că ceea ce li se cere de fapt este un program care ar permite pe viitor deschiderea oricărei încuietori electronice, de la cea a telefoanelor la seifuri.

Potrivit ABC, FBI-ul încearcă de două luni să acceseze datele din telefonul lui Syed Farook care ar putea oferi clarificări despre modul în care a fost plănuit şi comis atentatul de la San Bernardino. Pentru că telefonul este un model iPhone, agenţii federali au ordonat companiei Apple să creeze o breşă în sistemul de securitate al dispozitivului care să permită extragerea datelor.

„Dacă deţineţi un iPhone, ştiţi că trebuie să vă introduceţi parola pentru a vă debloca telefonul. Ceea ce probabil nu ştiţi este că, în cazul în care introduceţi o parolă greşită de 10 ori la rând tot conţinutul telefonul dvs. va fi şters. Iar agenţii se tem că vor ajunge în această situaţie cu telefonul lui Farook”, spune Elex Michaelson, corespondent ABC.

Într-o scrisoare publică, directorul executiv al Apple, Tim Cook, explică motivele pentru care compania refuză să se supună ordinului judecătoresc: „FBI ne cere să realizăm o nouă versiune a sistemului de operare al iPhone care să treacă de orice protocol de securitate şi apoi să instalăm această versiune pe telefonul recuperat în timpul anchetei. Odată creată, o astfel de tehnologie ar putea fi folosită oricând şi pentru orice dispozitiv. Ar fi echivalentul unei chei universale capabile să deschidă sute de milioane de încuietori, de la restaurante şi bănci la magazine şi case”.

Pe 2 decembrie anul trecut, două persoane, soţ şi soţie, au deschis focul într-un centru social din San Bernardino. Au împuşcat mortal 14 oameni, înainte de a fi vânaţi de poliţie şi ucişi la rândul lor. Ancheta a dovedit că cei doi au acţionat inspiraţi de activitatea organizaţiilor teroriste internaţionale, dar au plănuit totul pe cont propriu.

R.D.