3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:40
No menu items!

Apare Partidul Mișcarea Populară. Ce merit are Traian Băsescu în racolarea unor lideri PDL?

spot_img

 

Traian Băsescu, alături de Mișcarea Populară
Traian Băsescu, la o agapă cu membrii Mișcării Populare

Un val masiv de demisii zguduie Partidul Democrat-Liberal. Zeci de membri, printre care și primari, au renunțat la formațiunea pentru care au candidat. Valul de plecări a survenit chiar vizitei președintelui țării, Traian Băsescu, în județul Argeș.
Chiar liderul PDL Argeș, fostul senator Mircea Andrei, şi-a depus duminica demisia din funcţie și din partid, confirmând totodată renunțarea la această calitate și a 21 de primari din județ.

Mi-am formulat demisia din PDL, dar nu dau declaraţii pe acest subiect, întrucât formalizarea demersului durează, exista o procedură de înregistrare a hârtiilor, exista o hotărâre a CCJ (Consiliul de Coordonare Judeţean – n.r.). Miercuri voi avea o declaraţie de poziţie

Mircea Andrei
fost senator PDL

Și fostul deputat PDL Vasile Gherasim a demisionat din partid, arătând că, în condiţiile în care în jurul Mişcării Populare se va înfiinţa un partid, este posibil să se alăture acestuia.

Este de notorietate că am făcut parte din grupul care a susţinut-o pe Elena Udrea la alegeri, iar după alegeri s-a instaurat în partid o pace rece. În condiţiile în care proiectele mari pe care le-am susţinut – regionalizarea şi altele – sunt în stand-by, am considerat că trebuie să demisionez din PDL. Deocamdată, sunt în aşteptare. În condiţiile în care se va transforma în partid sau se va înfiinţa un partid în jurul Mişcării Populare, este posibil să mă alătur acestuia

Vasile Gherasim
fost deputat PDL

Traian Băsescu a vizitat câteva localități din județul Argeș. La Costeși, a participat la o sărbătoare cu ocazia zilei Sfântului Ilie. La Ungheni, a primit cheia localității și o icoană.

În urmă cu o lună, un nume greu al partidului și-a depus demisia. Este vorba despre Teodor Baconschi, care i-a urmat exemplul lui Daniel Funeriu.

Potrivit unor surse, marți, va fi înregistrat Partidul Mișcarea Populară, care, cel mai probabil, va atrage mai mulți membri ai PDL.