2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:00
No menu items!

Aparatele de control tehnic antiterorist, depășite la Cotroceni

spot_img

Administrația Prezidențială își justifică achiziția de echipamente noi pentru controlul tehnic antiterorist, spunând că aparatele sunt depășite

Departamentul de comunicare susține că procedura achiziției este normală, în condițiile în care aparatele sunt depășite de câțiva ani, așadar nu este vorba despre o măsură de securitate suplimentară.

Actualele echipamente tehnice de control antiterorist au fost puse la dispoziţia Administraţiei Prezidenţiale de către Serviciul de Protecţie şi Pază încă din perioada 1998-2001, fiind în funcţiune şi în acest moment. În conformitate cu H.G. nr. 2139/2004, durata normală de utilizare/funcţionare a echipamentelor folosite în punctele de control acces pietonal este de 8-12 ani. În aceste condiţii, termenul de utilizare a actualelor echipamente este depăşit.

comunicat Administrația Prezidențială

Palatul Cotroceni mai susține că SPP a cerut, din 2012, de mai multe ori, înlocuirea acestor echipamente, din cauza uzurii. Aparatele de control de securitate cu raze X şi porţi detectoare de metale pentru controlul antiterorist al persoanelor care au acces în cadrul Palatului Cotroceni vor costa, conform anunțului de licitație, 800.000 de lei.