Organizaţia APADOR-CH solicită Guvernului şi Parlamentului să aibă în vedere obligaţiile asumate de România prin tratate internaţionale cu privire la drepturile omului, şi nu doar necesităţile dictate de siguranţa naţională, în contextul discuţiilor privind interceptarea cartelelor pre-plătite.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) nu ar trebui să se situeze în afara cadrului instituţional specific statului de drept, arată APADOR-CH, referindu-se la declaraţia premierului Victor Ponta, care a spus, joi, că înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate pe baza cartelelor preplătite a fost decisă de CSAT în august anul trecut.
„Deciziile CSAT nu au puteri superioare legilor sau convenţiilor internaţionale care garantează drepturile omului. În plus, acestea sunt documente secrete, iar în măsura în care stabilesc obligaţii pentru cetăţeni, ar trebui să devină publice şi doar din acel moment să producă efecte juridice”, mai spune APADOR-CH, arătând că, în lipsa oricăror acuzaţii sau suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de către cetăţeni, colectarea datelor personale ale acestora este o măsură care ar putea afecta dreptul la viaţă privată.
Asociaţia mai arată că, şi în situaţia în care colectarea datelor este absolut necesară într-o societate democratică, o astfel de restrângere a dreptului la viaţă privată ar trebui să fie însoţită de garanţii cu privire la ce se întâmplă ulterior cu datele colectate.
În acest sens APADOR-CH semnalează că, în ianuarie anul acesta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunţat în cauza „Bucur şi Toma contra României” reţinând că Legea siguranţei naţionale nu conţine nicio garanţie împotriva arbitrariului efectuării înregistrărilor, lipsind şi garanţia că informaţiile obţinute în urma unei supravegheri secrete sunt distruse, din oficiu, imediat ce nu mai sunt necesare scopului legal pentru care au fost culese. Prin lipsa acestor garanţii este încălcat dreptul la viaţă privată. De asemenea, CEDO a reţinut că nu există prevederi legale care să asigure un control al persoanei supravegheate asupra datelor şi informaţiilor pe care un serviciu secret le culege şi le stochează cu privire la aceasta.
În plus, APADOR-CH menţionează că iniţiative similare din alte ţări europene au fost deja criticate de Comisia Europeană şi de Consiliul Europei şi că este necesar ca orice acte normative ce pot afecta drepturile cetăţeneşti să fie supuse consultării publice şi dezbaterii parlamentare.
Premierul Victor Ponta a declarat joi că înregistrarea convorbirilor telefonice efectuate pe baza cartelelor preplătite a fost decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în luna august a anului trecut. El a precizat că nu este vorba despre o operaţiune de interceptare, ci de înregistrare.
R.D.