1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 18:33
No menu items!

Apă și suc, vândute drept motorină

spot_img

Poliţiştii din Călăraşi avertizează populaţia cu privire la înşelăciuni comise de localnici din Dragalina, care-și racolează clienții pe Internet

motorina_contrafacuta

Poliţiştii din Călăraşi avertizează în privința unor înşelăciuni comise de localnici din Dragalina, care postează pe site-uri anunţuri că vând motorină la preţuri foarte mici – 3,5 – 4 lei/litru, iar cumpărătorii primesc un amestec de apă şi suc în loc de combustibil.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi a anunţat, marţi, că organizează mai multe acţiuni în localitatea Dragalina, pentru prevenirea, diminuarea şi stoparea înşelăciunilor cu motorină.

Decizia organizării unor astfel de acţiuni a fost luată după ce au fost primite mai multe reclamaţii cu privire la înşelăciuni în care principalii suspecţi sunt localnici din Dragalina, modul de operare al infractorilor fiind acelaşi.

Astfel, pe site-urile de anunţuri gratuite sunt postate anunţuri prin care unele persoane se oferă să vândă motorină la un preţ considerabil mai mic faţă de cel al pieţii. De obicei, preţul unui litru de motorină variază între 3,5 şi 4 lei. Doritorii sunt chemaţi să încheie tranzacţia şi să primească combustibilul în zone izolate din Dragalina. Doar că, în loc de combustibil, cumpărătorii primesc un amestec de apă, suc galben şi foarte puţin produs petrolier, care să dea mirosul specific motorinei.

Potrivit polițiștilor, această metodă de înşelăciune este practicată de mai mult timp de către localnici din Dragalina, unii dintre ei având deja condamnări pentru asemenea fapte, însă în ultima perioadă numărul reclamaţiilor a crescut. Cei care postează anunţuri prin care oferă spre vânzare motorină la preţuri mici au reuşit să racoleze clienţi din Bucureşti, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Constanţa.

Prin urmare, poliţiştii le recomandă celor care văd astfel de anunţuri pe Internet să nu dea curs tranzacţiilor, întrucât pot fi victimele unor înşelăciuni.

R.D.