4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:03
No menu items!

Anunțul tranșant al sindicaliștilor din Educație: Greva continuă și pe 6 iunie

spot_img

Ordonanța pe care o adoptă Guvernul nu schimbă cu nimic lucrurile în ceea ce privește greva profesorilor. Este anunțul făcut joi de preşedintele FSLI Simion Hăncescu. El a precizat că şi marţi va fi grevă şi că decizia privind încetarea acesteia aparţine sindicaliştilor.

“Lucrurile nu sunt schimbate faţă de ziua de ieri. Mandatul pe care l-am primit este acela de a respinge oferta. Nu ştiu ce a făcut Guvernul, se pare că a dat Ordonanţa. Premierul ne-a invitat la noi discuţii, probabil legate de întreaga listă de revendicări”, a declarat Hăncescu, înainte de o nouă rundă de consultări la Palatul Victoria.

El a fost întrebat dacă simte că a pierdut din mână oamenii pentru că unii ar fi tentaţi să accepte oferta Guvernului.

“Complet fals. Oamenii sunt cei care vor decide. Marţi vor veni oamenii la şcoală, vor analiza lucrurile şi ei sunt cei care vor decide, nu noi liderii. Oamenii sunt cei care sunt suverani”, a transmis liderul de sindicat.

“Marţi este grevă. Alte date eu nu am la această oră. Oamenii au semnat pentru greva generală, oamenii o încetează”, a subliniat Hăncescu.

Ciucă: România nu îşi mai poate permite să ţină dascălii şi elevii departe de şcoală

Ordonanţa de urgenţă pe care Guvernul o adoptă joi schimbă radical modul de salarizare în Educaţie, a anunţat în schimb premierul Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei Executivului, adăugând că „majorările salariale de care vor beneficia toţi cei care se desfăşoară activitatea în sistemul de educaţie beneficiază astăzi de garanţia coaliţiei de guvernare”.

„Am convocat o şedinţă de Guvern astăzi, de 1 iunie, o şedinţă excepţională pentru că am apreciat că este absolut necesar să facem în aşa fel încât să remediem tot ceea ce s a întâmplat în aceşti 30 de ani în care cu adevărat s-au acumulat o serie de nedreptăţi şi inechităţi în sistemul educaţional, iar acestea trebuie să fie îndreptate. Este dreptul tuturor celor care astăzi îşi desfăşoară activitatea în sistemul educaţional din România, iar rolul nostru, împreună cu dumnealor, este să căutăm şi să adoptăm decizii care să rezolve aceste probleme. Sigur, nu putem asigura şi nu ne putem asuma că printr-o singură decizie şi printr-o singură activitate aceste probleme vor putea să fie rezolvate. Ordonanţa de urgenţă de astăzi schimbă radical modul de salarizare în Educaţie pentru că am considerat că este necesar ca noi toţi să înţelegem rolul şi menirea pe care o au atât dascălii, cât şi întreg sistemul, (…) în identificarea soluţiilor şi asigurarea unui sistem educaţional aşa cum ne dorim noi toţi”, a declarat Ciucă.

El a menţionat că întregul personal din sistemul de Educaţie, „aproximativ 330.000 de oameni, care au zilnic grijă de copii”, vor fi primii beneficiari ai noii grile de salarizare.

„Din perspectiva noastră, este garanţia încrederii că discutăm despre un proces ireversibil, care va fi consolidat prin dialog cu întreg mediul asociativ, care va fi consolidat prin măsurile care vor fi luate la nivelul Ministerului Educaţiei şi la nivelul Guvernului, astfel încât să asigure derularea întregului proces de reformă din educaţie. Este momentul să recunoaştem că astăzi România nu-şi mai poate permite să ţină dascălii şi elevii departe de şcoală. Sunt momente foarte importante pentru copiii din clasa a VIII-a, sunt momente importante pentru tinerii care finalizează liceul şi trebuie să intre în examenul de Bacalaureat. Sunt aspecte pe care le-am avut şi le avem în continuare în vedere astfel încât să intrăm în normalitate şi să asigurăm coerenţă întregului proces de transformare şi de modernizare a educaţiei în România”, a adăugat premierul.

Nicolae Ciucă şi-a exprimat convingerea că prin această decizie şi prin întâlnirile cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie se va reda „speranţa unui viitor mai bun pentru copii”.

„Sunt convins că, prin decizia de astăzi şi întâlnirile pe care le vom avea astăzi cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, vom reuşi împreună să redăm speranţa unui viitor mai bun pentru copiii noştri, pentru că atât noi, cât şi ei îşi doresc să reuşească în viaţă, îşi doresc să îşi descopere menirea, îşi doresc să valorifice talentul fiecăruia dintre ei. Am convingerea că, legând prietenii noi şi recunoscând tot ceea ce au de făcut prin Educaţie, vor realiza că prin ei înşişi şi prin sprijinul nostru vor reuşi în viaţă”, a mai spus Ciucă.

El a menţionat că sistemului de Educaţie va fi printre priorităţile guvernamentale.

                                                                                                                   Adina Silav