3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 12:55
No menu items!

Anunțul făcut de Guvern după scumpirile mascate şi cele de la detergenţi: „Sunt creșteri nejustificate”

spot_img

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că ANPC și Consiliul Concurenței vor intra puternic peste comercianții și producătorii care au păcălit românii la preţ.

Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că preşedintele ANPC a pus în transparenţă ordinul care impune procesatorilor să semnaleze clar orice micşorare a gramajului produselor, el precizând că va exista un control asupra pieţei detergenţilor unde există creşteri de preţuri total nejustificate.

”Facem deja un pas important şi în problema reducerii gramajului, dar a păstrării preţului, acest tip de scumpire mascată, de înşelare a clienţilor. Preşedintele ANPC a pus în transparenţă decizională ordinul care impune procesatorilor să semnaleze clar orice micşorare a gramajului produselor, cu toate detaliile necesare”, a spus premierul.

”Protejăm mai ales puterea de cumpărare a celor cu venituri mici şi medii, cei mai afectaţi de aceste practici înşelătoare”, a menţionat Marcel Ciolacu.

Şeful Executivului a subliniat că un alt tip de intervenţie la fel de necesară este a Consiliului Concurenţei şi va exista un control asupra pieţei detergenţilor unde există creşteri de preţuri total nejustificate.

”Vrem să întregim astfel cadrul măsurilor de stopare a scumpirilor demarat prin mecanismele de plafonare a preţurilor”, a mai adăugat Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a transmis miercuri că a vorbit cu preşedintele Consiliului Concurenţei despre scumpirile de aproape 26% la detergenţi, el afirmând că din punctul lui de vedere, nu au niciun fundament economic.

                                                                                                           Adina Bucur