Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a anunţat, marţi seara, că, în şedinţa Biroului Politic Național al partidului, a fost stabilită componența comisiei de negociere care va dialoga cu ALDE, în vederea unei fuziuni. Comisia va fi condusă de Dan Vîlceanu.
„S-a stabilit astăzi (marți – n.r.) în şedinţa BPN al PNL componenţa comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii. Noi, PNL, am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei. Acesta este şi motivul pentru care începem demersurile de dialog politic cu ALDE. Comisia de negociere va fi condusă de secretarul general Dan Vîlceanu şi îi are în componenţă pe Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Hubert Thuma şi Gheorghe Falcă.
El a adăugat că din câte ştie, Călin Popescu Tăriceanu nu se mai găseşte în poziţiile de conducere ale ALDE.
Întrebat pe când va avea loc şi o fuziune PNL-PMP, Ionuț Stroe a răspuns: „Există un progres al discuţiilor cu PMP, evident. Doar că încă nu vă pot da detalii în legătură cu aceste discuţii”.
R. Dan