2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:05
No menu items!

Anul trecut, românii au câștigat 145 milioane euro de la Loteria Română

spot_img

Anul trecut, românii au câștigat 145 milioane euro de la Loteria Română

În anul 2012, Loteria Română a acordat peste 7,1 milioane de premii, în valoare totală de peste 640,3 milioane lei (aproximativ 145 milioane euro), la toate jocurile automatizate pe care le organizează. Cea mai mare parte – 100 milioane euro – a fost câștigată la jocul de Videoloterie.

Astfel, la Loto 6/49, premiul de categoria I s-a câştigat anul trecut de cinci ori. La categoriile I, a II-a, a III-a şi a IV-a s-au înregistrat aproximativ 935.700 de câştiguri în valoare totală de 113,7 milioane lei (peste 25,7 milioane euro).

În ceea ce priveşte jocul Noroc, la categoriile I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, N+3 şi N-3 au fost peste 12.000 de câştiguri de peste 12,6 milioane lei (peste 2,8 milioane euro). Cele mai mari premii la acest joc s-au raportat la categoriile I, N+3 şi N-3.

La Joker, în anul 2012, în data de 23 decembrie, s-a câştigat cel mai mare premiu din istoria acestui joc, premiu în valoare de aproximativ 3 milioane de euro. La categoriile I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a şi a VIII-a s-au înregistrat peste 676.500 de câştiguri în valoare totală de peste 33,5 milioane lei (peste 7,5 milioane euro).

În anul 2012, la Noroc Plus, premiul de categoria I s-a câştigat de şase ori. La categoriile I, a II-a, a III-a, a IV-a şi a V-a au fost peste 105.880 de câştiguri în valoare totală de peste 3,5 milioane lei (aproximativ 800.000 de euro).

Potrivit Loteriei Române, la categoriile I, a II-a şi a III-a ale Loto 5/40 au fost peste 10.790 de câştiguri în valoare totală de peste 8,5 milioane lei (peste 1,9 milioane euro). Anul trecut, premiul de categoria I s-a câştigat de 20 de ori.

La Super Noroc, la categoriile I, a II-a, a III-a, a IV-a şi a V-a s-au înregistrat peste 58.130 de câştiguri de aproximativ 1,3 milioane lei (aproximativ 292.400 de euro).

La Pronosport, la categoriile I, a II-a şi a III-a s-au înregistrat 3.345 de câştiguri în valoare totală de aproximativ 312.490 lei (aproximativ 70.700 euro). Şi la Prono_S, la categoriile I, a II-a şi a III-a au fost peste 1.480 de câştiguri în valoare totală de peste 193.700 de lei (peste 43.800 de euro).

Loteria Română a comunicat că s-au înregistrat 623.700 de câştiguri în valoare totală de peste 26,1 milioane lei (peste 5,9 milioane euro) şi la Pariloto.

În ceea ce priveşte jocul de Videoloterie, au fost aproximativ 4,7 milioane de câştiguri de peste 440,4 milioane lei (peste 99,6 milioane euro).

O.D.