-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:26
No menu items!

Antonescu nu pune preţ pe vorbele lui Chiliman

spot_img

Antonescu nu este afectat de vorbele lui Chiliman, chiar dacă  acesta din urmă le-a cerut candidaţilor USL pentru sectorul 1 să nu-l înlocuiască pe Băsescu cu un individ mai rău, mai lipsit de character şi de bun simţ, făcând astfel referire la preşedintele PNL.

„Afirmații de mare generalitate și teze care nu constituie subiect pentru campania electorală”, a replicat Antonescu. Eu am spus că afirmaţiile domnului Chiliman nu le iau în considerare, am spus mai de mult treaba asta. Nu pot fi vizat eu de afirmațiile dlui Chiliman, indiferent că le citește, că le recită, că le inventează pe loc. Nu, chiar nu. Suntem într-o campanie electorală, pe mine mă interesează victoria USL în această campanie, pe mine mă interesează candidații și orice s-ar întâmpla și orice ar mai organiza adversarii politici prin cine nu te aștepți, nu veți auzi de la mine nici măcar o replică dată unui coleg sau unor colegi care candidează în numele USL în această campanie”, a explicat Antonescu.

Andrei Chiliman, le-a cerut candidaților USL pentru sectorul 1 să nu copieze năravurile președintelui Traian Băsescu, cerându-le să fie atenți să nu-l înlocuiască pe acesta „cu un individ mai rău, mai lipsit de caracter și de bun-simț”. ”Oamenii s-au săturat de vorbe goale, de promisiuni deşarte, de cai verzi pe pereţi. Angajaţi-vă doar la ceea ce sunteţi siguri că puteţi realiza! Oamenii vor mai mult respect. Respectaţi-i pe cei mai în vârstă, care nu trebuie trataţi ca nişte pomanagii. Nu le promiteţi că le măriţi pensiile, atunci când ştiţi că nu o puteţi face. Aveţi însă grijă ca măcar să nu le scădeţi pe cele de acum. Oamenii vor unitate, nu dezbinare. Vor oprirea războiului politicianist. Încetaţi să-i mai împăţiţi în două tabere! În băsişti şi anti-băsişti. Nu copiaţi năravurile lui Traian Băsescu! Aveţi grijă să nu-l înlocuiţi pe Traian Băsescu cu un individ mai slab pregătit decât el, mai rău, mai lipsit de caracter și de bun-simț”, a apreciat Chiliman. (A.M)