11 C
București
vineri, 20 decembrie 2024 - 13:38
No menu items!

Antonescu: Băsescu şi Ponta să se oprească, mai jos de atât nu se poate

spot_img

Crin_Antonescu_SZ

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu trebuie să se oprească din ameninţările reciproce cu puşcăria, deoarece au ajuns la un nivel de comportament inacceptabil şi incalificabil în faţa observatorilor interni şi internaţionali.

Ultimele zile, ultimele ore ne arată o escaladare jenantă a unui mod de a face politică din declaraţii pe care îl practică doi demnitari de vârf ai statului român, preşedintele şi premierul, şi cu care poate că mulţi dintre noi s-au obişnuit, dar care în ultimele faze la care mă refer deja au coborât sub un nivel inacceptabil. Este pur şi simplu scandalos ca întâi stătătorii unei ţări, cei doi capi ai executivului, preşedintele ţării, şeful Guvernului, să facă de râs pur şi simplu această ţară prin declaraţii cu un conţinut şi cu un ton care seamănă mai degrabă cu cele ale unei căpetenii de bandă sau ale unor lideri ai lumii interlope.

Crin Antonescu

președinte PNL

Crin Antonescu a menţionat că sunt inacceptabile poziţiile exprimate atât de Traian Băsescu, cât şi de Victor Ponta.

România nu are nicio vină, nu are nici măcar întreaga clasă politică nicio vină pentru a ajunge să fie sub ochii tuturor observatorilor interni şi internaţionali o ţară în care preşedintele şi premierul se fac corupţi, mafioţi, unul pe altul, în care se ameninţă la lumina zilei cu puşcăria, unul pre altul şi fiecare pe apropiaţii celuilalt„, a mai spus preşedintele PNL.

Antonescu a afirmat că Traian Băsescu ar trebui „să facă ceva„, constatând că şeful statului îl cataloghează pe Victor Ponta drept „un premier profund corupt„.

Prim-ministrul vorbeşte despre un preşedinte cu limbaj, cu apucături şi cu comportament de mafiot şi ne precizează şi ziua când va intra în puşcărie, respectivul preşedinte, 22 decembrie anul curent. Sunt lucruri care deja nu mai pot fi acceptate şi atât în nume personal, ca un om politic care nu am evitat niciodată polemicile, ca un om care deseori am adoptat şi voi mai adopta când va mai fi cazul formule dure, protestez în faţa unui asemenea mod de a-ţi bate joc de cetăţenii pe care îi reprezinţi.

Crin Antonescu

președinte PNL

De asemenea, Antonescu a menţionat că „asistăm şi la aspecte de-a dreptul comice cu plângeri penale făcute la grămadă, ameninţări pe un ton cu adevărat inacceptabil şi incalificabil pentru un şef de stat că nu-ţi mai găseşti bărbatul acasă”.

Cred că trebuie să se oprească, pentru că mai jos de atât nu se poate„, a conchis Antonescu.

R.D.