Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat oficial, vineri, nominalizările în Guvern: Klaus Iohannis – vicepremier şi ministru de interne, Teodor Atanasiu – ministru al economiei, Eugen Nicolăescu – ministru de finanţe, Cristian Buşoi – ministru al sănătăţii.
Pentru a ocupa funcția de vicepremier, Iohannis va trebui să fie votat însă de Parlament, fiind vorba despre o schimbare a structurii Guvernului (potrivit actualei structuri, deținătorul portofoliului Finanțelor deține și funcția de vicepremier).
Antonescu a făcut acest anunţ, după şedinţa BPN al PNL, într-o conferinţă de presă susţinută alături de cei nominalizaţi.
Validarea acestor propuneri s-a făcut prin vot, în şedinţa BPN al PNL.
Crin Antonescu a susținut o declarație de presă, alături de Klaus Iohannis, Eugen Nicolăescu, Teodor Atanasiu și Cristian Bușoi.
DECLARAȚIILE LUI CRIN ANTONESCU:
- Suntem la momentul dintre încheierea lucrărilor BPN și deschiderea lucrărilor delegației permanente.
- Deciziile privitoare la miniștri liberali, componenta liberală a guvernului, au fost luate.
- Cineva se întreba zilele trecute cine mai este exact liberal azi în România și ce mai înseamnă liberalism.
- Noi, PNL, suntem un partid liberal, de dreapta, în care activează foarte mulți oameni care sunt încă și vor fi mereu liberali.
- Nu am avut niciodată pretenția că toți cei care sunt liberali în Romania sunt în PNL.
- Avem speranța că mulți alți oameni care gândesc liberal sunt în societatea româneasca și sunt în afara partidului, pentru că nu vor să faca politică.
- Important e răspunsul, suntem liberali, și nu avem niciun fel de confuzie în legătură cu acest lucru.
- Liberalismul înseamnă ce a însemnat întotdeauna: să pornești de la ideea că cetățenii unei țări, chiar dacă se constituie ca o națiune, comunitate, sunt întotdeauna de la început și până la sfârșit indivizi ale căror drepturi trebuie tratate ca atare, apărate și sporite ca atare.
- Noi suntem liberali și liberal înseamnaă să lucrăm cu și pentru indivizi, nu cu gloanțe, nu cu mulțimi.
- A fi liberal înseamnă să înțelegi lumea în care trăiești ca una care are nevoie de lideri puternici și nu de baroni, că nu există dezvoltare, prosperitate în consecință, nici redistribuire socială dacă nu există creștere economică, dinamică a mediului privat, dacă nu dăm șansa tuturor, corporațiilor, antreprenorilor, să-și pună în valoare inventivitatea, puterea de muncă, talentul, aspirațiile.
- Liberal mai înseamnă să vrei să trăiești și să faci astfel încât să trăiești într-un stat de drept a cărui Constituție lucrează pentru individ, un contract între stat și cetățeni fiecare în parte.
- Dau toate garanțiile că da, mai suntem liberali în România.
Schimbări la vârful ministerelor:
- În urma demisiilor colegilor noștri Daniel Chițoiu, Radu Stroe, Eugen Nicolăescu și Andrei Gerea, BPN a discutat azi (vineri – n.r.) propuneri pe care le-am făcut și votul a consacrat următoarele nominalizări ale PNL:
- Prim vicepresedintele Klaus Iohanis, ministru de interne și vicepremier;
- Eugen Nicolăescu, ministru al finanțelor publice;
- Teodor Atanasiu – Ministerul Economiei;
- Cristian Bușoi – Ministerul Sănătății.
- O să spun într-o frază ce așteptăm și PNL, și eu ca președinte, de la fiecare dintre ei. Așteptăm ca, împreună cu partenerii de guvernare și cu premierul să dea României un guvern mai puternic și mai eficient.
- De la domnul Iohannis în această nouă calitate aștept mai multă ordine în guvern și în țară, mai multă civilizație în sensul liberal, de funcționare a instituțiilor în favoarea cetățenilor și o reprezentare puternică a pozițiilor liberale în acest guvern.
- Așteptăm o colaborare cât mai bună și un dialog permanent cu premierul, într-un guvern de mare coaliție cu responsabilități enorme, până în 2016.
- De la Eugen Nicolăescu aștept să dovedească aceeași claritate, curaj și tenacitate în realizarea proiectelor.
- Aștept o viziune și o practică pe care să o impună în structurile enrome ale acestui sistem, prin care să se înțeleagă că sunt la dispoziția cetățeanului român, a celor care fac bugetul României.
- Așteptăm măsuri cât mai rapide pentru ca toate procedurile încă foarte complicate prin care contribuabilii își plătesc datoriile să fie simplificate.
- Așteptăm ca birocrația să facă viața mai ușoară, și nu mai grea.
- Acest contribuabil e cel care plătește inclusiv Ministerul Finantelor.
- Așteptăm ca obiectivele pe termen scurt ale PNL – măsurile ferme pentru stimularea mediului economic, scutirea de impozit pe profitul reinvestit, reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, celelalte măsuri discutate și convenite și cu premierul, și cu FMI să devină cât mai repede realitate.
- Avem aceste așteptări, pentru că Eugen Nicolăescu nu e deloc un nou venit în lumea finanțelor, are formația universitară în această zonă, e profesor de economie, a lucrat și cunoaște nu doar economia, ci și ministerul, a fost câțiva ani secretar geneal al ministerului, a fost în 4 mandate membru al Comisiei buget finanțe, e din toate punctele de vedere pregătit pentru aceasta misiune.
- Aștept de la Teodor Atanasiu să atace marile probleme ce țin de privatizări, de perspectiva reindustrializării României, să construiască împreună cu colegii și premierul formule rapide și eficiente pentru soluții la marile dosare, între care Roșia Montană.
- Așteptăm de la Cristian Bușoi, unul dintre cele mai bune produse ale PNL, să-și pună energia și experiența în continuarea reformei sănătății.
- Așteptăm un ministru al sănătății cu proiect, hotărât să ducă acest proiect mai departe, indiferent de acțiunile uriașelor grupuri de interese din zonă, să dea pacienților și contribuabililor sentimentul, în fine, că sunt niște cetățeni deplini ai Europei.
- Toate aceste patru nume au fost comunicate de mine premierului și aștept ca, după întoarcerea sa, cât mai repede să reluăm activitatea guvernamentală. Poziția sa… o va spune domnia sa. Cert e ca le-am comunicat și ca, din punctul meu de vedere, nu avem niciun fel de problemă în legatură cu ele.
- Ceea ce are de spus premierul, va spune domnia sa în persoană.
- Premierul a luat act de ele, nu a ridicat obiețtiuni sau refuz, dar mai departe așteptăm momentul în care premierul se va pronunța.
- Motivul pentru care am făcut aceste propuneri este că trebuia să le facem, aveam niște vacanțe pe posturi.
- Nu doresc doar voci liberale, în fond nu suntem la un concert. Dorim un guvern mai puternic, mai ordonat, mai eficient și e obligația noastră să contribuim la așa ceva.
- Sigur că sunt elemente care presupun politici și abordări liberale pe care le vrem mai repede și mai accentuat puse în practică.
Crin Antonescu a precizat apoi: „Le dau cuvântul colegilor mei, în frunte cu domnul vicepremier deja, Klaus Iohannis. Domnule viceprim-ministru, vă rog!”
Declarații Klaus Iohannis:
- Am ajuns fără să forțăm lucrurile și fără să ne dorim, noi, PNL, în situația de a propune un număr destul de mare de noi miniștri.
- Situația a apărut în contextul în care până și noi ne-am dorit să fim mai vizibili la guvernare, mai bine înțeleși ca liberali și să avem o apariție care nu duce la întrebari de tipul cine mai e liberal. Eu sunt, domnul președinte și toți de aici suntem.
- Am primit oferta și am acceptat nominalizarea pentru postura de vicepremier și ministru al internelor.
- Cred că ceea ce va trebui să fac se poate descire excepțional foarte simplu: coordonare, fiindcă colegii mei m-au rugat să coordonez acțiunile guvernamentale ale miniștrilor liberali; ordonare, în ce privește instituțiile statului din subordinea mea; în fine, extrem de important, impunerea legii – este o noțiune care se aude rar pe la noi.
- Suntem obisnuiți să apară legi, uneori cu o viteză amețitoare, și cred ca e important să se și impună respectarea lor.
- În rest, vă garantez că fac ceea ce fac pentru a îmbunătăți vizibilitatea componentei liberale din guvern și pentru a îmbunătăți percepția pe care noi, liberalii, o avem în public.
Despre mandatul de primar al Sibiului:
- Eu nu am făcut niciun fel de afirmație în ce privește situația de la Sibiu. Nu sunt dispus să renunț așa ușor la primărie. Există antcedente – un fost primar care a putut să fie în același timp și premier.
- Daca legislația permite, voi face apel la ea. Asta nu e o chestiune de strictă urgenta, de azi sau mâine.
- Cred că se gasesc soluții pentru a realiza un interimat de o lungime rezonabilă pentru a vedea cum evoluează lucrurile. Voi folosi aceste excepții dacă va fi cazul.
- Voi fi ocupat suplimentar, dar Primăria Sibiu funcționează excepțional de bine și, dacă cineva va solicita suspendarea mea temporară din funcție, sunt suficienți oameni acolo care să ducă lucrurile mai departe o perioadă rezonabilă de timp.
- Această acceptare a mea a avut loc în această dimineață, deși discuții au fost și înainte.
- Având în vedere că la Sibiu am obținut ceva în jur de 80% din voturi, mă simt obligat față de sibieni.
- Mă simt obligat și față de partid pentru a face pasul de azi, dar nu aș putea să vă spun cu mare ușurință „ok, stergem cu buretele și plec mâine de la primarie”.
- Nu plec mâine de la primărie, voi căuta metode pentru un interimat rezonabil, câteva luni de zile.
- Dacă lucrurile vor funcționa bine și spre mulțumirea partidului, atunci evident va trebui la un moment dat să renunț la calitatea de primar.
Despre dosarul de la Parchetul General și problemele de incompatibilitate:
- În acuzația de incompatibilitate, am fost și sunt până azi și primar, si membru în Asociația formată doar din entități publice pentru apă și canal.
- La acuzația de conflict de interese fiindcă Primăria Sibiu a comandat o broșură la o tipografie a Forumului democrat al germanilor, în valoare de 3.200 lei, un contract mare, a fost trimisă la Parchet sesizarea de la ANI, am dat o declaratie la Parchet, bănuiesc ca tot acolo s-au solicitat alte înscrisuri. Aștept o rezoluție.
Declarații Eugen Nicolăescu:
- PNL a avut vocație economică, pe care, din păcate, în ultimii ani nu a exercitat-o foarte pregnant și explicit.
- PNL trebuie să facă două lucruri esentiale: să facă sistemul fiscal corect și prietenos cu cetățeanul și să reușească să facă din finanțele țării ceea ce e normal în orice țară: să contribuie la dezvoltare durabilă, prosperitate, creșterea nivelului de viață.
Declarații Teodor Atanasiu:
- Într-o țară precum România, care trebuie să recupereze decalaje majore, politicile publice nu pot fi decât liberale în Economie.
- Va trebui să aplic aceste politici pentru reindustrializarea României cu o rigoare mai mare pentru privatizare și atragere de capital,
- Pentru ca tot aici e și partea de Comerț, principala preocupare va fi asigurarea unei concurențe reale și acerbă pe piață, și atunci vom avea și servicii bune, și produse de calitate, și preturi competitive.
Declarații Cristian Bușoi:
- Am o experiență în politicile publice de sănătate.
- Cred că vom reuși să creștem încrederea cetățenilor în politicile publice pe care le facem.