Preşedintele sindicatului ALMA MATER, prof. dr. ing. Anton Hadăr, a vorbit pentru Sursa Zileidespre situația actuală din învățământul românesc, despre nevoia unui acord social, a analizat moștenirea lui Daniel Funeriu, dar și problema scandalului plagiatelor ca armă politică.
- În opinia dumneavoastră, ce ar trebui sa schimbe viitoarea guvernare, cel mai urgent, în ce priveşte Educația?
Este necesară o schimbare fundamentală a viziunii asupra educației naționale. Trebuie să clădim această nouă viziune pe concepția şi convingerea că educația este factorul principal al dezvoltării. În această perspectivă, Federația „Alma Mater” propune un Acord Social al Educației – o viziune programatică, potrivit căreia, prin referendum asigurăm independenţa educaţiei de politic. Prin acest acord am putea stabili principii, reguli, funcţionalităţi şi niveluri de finanţare, care să nu mai poată fi schimbate la fiecare nouă guvernare.
Acordul descrie şi relaţiile din interiorul comunităţilor de profesori, drepturile şi obligaţiile lor. Pe această dimensiune, Acordul Social al Educaţiei ar putea fi perceput şi ca un acord în cadrul căruia profesorii şi cercetătorii consimt să se supună unor reguli implicite în producţia educaţiei şi a cunoaşterii, cum ar fi: respectarea proprietăţii intelectuale, acurateţea, adevărul rapoartelor asupra rezultatelor, respectarea axiologiei, recunoaşterea ideilor altora etc.
Tot ca urmare a aprobării acestui acord, bugetul educaţiei nu ar fi dependent de Ministerul Finanţelor, de crizele care se succed ori coexistă în ţară. În vederea asigurării funcţionării normale a domeniului educaţiei, ne trebuie 6% din PIB, pentru realizarea reformei educaţiei ne-ar mai trebui încă 2 % din PIB, iar pentru cercetare ar fi necesar încă 2% din PIB. Poate părea mult, dar, dacă ne gândim că ani la rând am fost finanţaţi cu ce a rămas de la alţii (anul acesta primim sub 3% din PIB), cred că a venit timpul să ne gândim şi la viitorul copiilor noştri, că la al nostru…
O altă problemă este corectarea unor prevederi ale Legii nr. 1/2011 – Legea Educaţiei Naţionale şi a unor acte normative consecutive aplicării acestei legi. Poate chiar rediscutarea întregii legi, cu cei abilitaţi, cu societatea civilă, cu specialiştii din educaţie, urmată de trecerea legii prin Parlament, pentru a nu fi contestată ori atacată în orice moment.
Ar trebui să ne aplecăm serios asupra disciplinelor şi programelor de studiu din şcoli şi ar fi util să generăm, cu specialiştii din sistem, alte manuale, mai atractive, mai eficiente. Practic, avem nevoie de o reformă a manualelor.
Anularea blocării posturilor din educaţie, atât pentru cadre didactice (de predare şi auxiliar), cât şi pentru personalul nedidactic, reprezintă o altă direcţie de lucru, aceasta pentru a permite buna funcţionare a sistemului – care este îmbătrânit, descompletat şi, în bună măsură, deprofesionalizat. Chiar dacă refacerea sistemului educaţiei va dura mai mulţi ani, degradarea continuă a acestuia trebuie stopată imediat.
Educaţia are nevoie de un alt tratament
- Ce măsuri intenționează „Alma Mater” să ceară viitoarei guvernări?
Aş recomanda viitorului Guvern să nu repete greşeala din trecut, de a iniția reforme în grabă şi fără fundamentarea acestora.
Consider extrem de importantă aprobarea Acordului Social al Educației – ca document programatic al dezvoltării pe termen lung a României. Acest document ar putea fi baza conceptuală şi strategică a oricăror măsuri şi schimbări din domeniul educației.
În continuare, o urgență ar fi abrogarea unei legi care nu reflectă interesul nostru național – Legea nr. 1/2011 – a Educației Naționale. Considerăm că din legea aceasta trebuie păstrat ce este bun.
În consecință, ar trebui adoptată o nouă Lege a Educaţiei, care să fie expresia respectării Acordului Social al Educaţiei şi a consensului cu societatea civilă din România.
Prefigurând viitoarea lege, aceasta va trebui să rezolve raţional metodologia de promovare a cadrelor didactice, modul în care se ierarhizează universităţile, finanţarea universităţilor, criteriile de finanţare a proiectelor etc. O asemenea lege ar trebui să ofere doar un cadru general şi de principii al reglementării educaţiei, statul urmând a renunţa la pretenţia centralistă de a reglementa tot şi lăsând loc aplicării principiilor bunei guvernanţe. Astfel, atribuţii privind reguli ale promovării cadrelor didactice şi ale ierarhizării universităţilor ar putea fi date unor ONG – uri de profil.
Nu mai trebuie mers pe linia ca statul să reglementeze tot, ci trebuie dezvoltate instrumentele managementului calităţii în toate unităţile şcolare.
Deblocarea posturilor din universităţi şi promovarea cadrelor didactice vor reprezenta alte solicitări ale noastre către viitoarea guvernare, care trebuie să înţeleagă că, dacă un profesor a părăsit sistemul prin pensionare sau într-alt mod, trebuie angajat ori promovat altul, cu competenţe similare. Spre exemplu, orele de matematică nu pot fi predate de către colegi specialişti în alte discipline!
- Cum aţi descrie, în câte o frază, ultimele mandate ale miniştrilor Daniel Funeriu şi Ecaterina Andronescu?
Fără a jigni pe nimeni, Legea nr. 1/2011 are un defect de origine – constituie subiectul unui pact politic, această lege nefuncţională fiind asumată prin răspundere guvernamentală, în mandatul ministrului Daniel Funeriu, fără consultarea societăţii civile. Consider că o reformare, indiferent de domeniul avut în vedere, trebuie realizată cu consultarea şi cu conştientizarea cetăţenilor. Aroganţa i-a adus fostului ministru numai neplăceri.
Nu aş face o paralelă între cele două mandate, dar pot menţiona că doamna ministru Ecaterina Andronescu a trebuit să „depaneze” mari greşeli de concepţie şi de management ale fostei guvernări în domeniul educaţiei. Experienţa doamnei ministru şi implicarea constructivă a sa în rezolvarea unor probleme au reprezentat puncte sale forte.
Ce sfat aţi acorda viitorului ministru al educaţiei?
Să se consulte cu societatea civilă, deci şi cu sindicatele din educaţie, să-şi ia consilieri foarte buni, să depolitizeze structurile din educaţie, să susţină promovarea Acordului Social al Educaţiei, acord care îl va ajuta în primul rând pe ministru, să fie cât mai apropiat de personalul din educaţie şi, cel mai important, să iubească „educaţia”, pentru că au mai fost şi miniştri care au fost interesaţi mai mult de creşterea relevanţei propriului CV, decât de problemele educaţiei.
- Care sunt principalele probleme cu care se confruntă, în prezent, învăţământul superior? Cum vedeţi evoluţia acestor probleme?
Universităţile din România se confruntă cu multe probleme, deoarece există o finanţare publică deficitară a educaţiei şi cercetării ştiinţifice. Cele mai multe universităţi nu au venituri proprii cu care să poată suplimenta fondurile guvernamentale.
Universităţile întâmpină greutăţi privind calitatea învăţământului, competitivitatea echipamentelor pentru cercetare, infrastructura necesară asigurării unor tehnologii moderne de informare şi de comunicare cu mediul socio-economic, legătura cu mediul economic, promovarea cadrelor didactice ca urmare a impunerii unor standarde minimale nerealiste, de către fosta conducere a ministerului.
Salariile mici din universităţi, mai ales la începutul carierei, constituie un element de menţinere a unei atractivităţi reduse pentru tinerii valoroşi. Mult dorita şi aşteptata întoarcere în ţară a elitelor s-a dovedit a fi un proces lipsit de consistenţă.
- Cum comentaţi înmulţirea acuzaţiilor de plagiat la adresa oamenilor politici aflaţi la putere? Ce ar trebui făcut pentru a elimina suspiciunile care planează asupra corectitudinii sau originalităţii tezelor de doctorat sau ale altor texte ştiinţifice?
În principiu, nu putem vorbi de plagiat decât în urma emiterii unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Consider că universităţile ar trebui să fie mai exigente în ceea ce priveşte proprietatea intelectuală şi protejarea acesteia. În ceea ce-l priveşte pe omul public, acesta este dator să elimine orice suspiciune de imoralitate.
Plagiatul, chiar şi nedemonstrat, poate conduce la deteriorarea imaginii unei persoane, chiar a unei universităţi, dar dacă se dovedeşte inexistenţa plagiatului, cei care l-au invocat pot fi sancţionaţi. De aceea, cei care „descoperă” un plagiat, ar trebui să fie foarte atenţi. Plagiatul politicienilor a fost în ultimele luni armă de luptă electorală. Socotesc că, după alegeri, va trebui să analizăm orice plagiat, dar cu atenţie şi cu probe, în fond fiind vorba de cariere universitare.
Bătălia politică dusă prin „plagiate” poate avea şi unele efecte pozitive, în sensul că îi atenţionează pe cei orientaţi către însuşirea ideilor altora.
- Sunteti coordonator de doctorat. V-au afectat recentele scandaluri legate de plagierea tezelor?
Eu sunt exigent cu doctoranzii mei. Unde am dubii, verific posibilitatea unui plagiat. De la începutul colaborării cu doctoranzii mei, caut să le cultiv simţul proprietăţii intelectuale. Recentele discutii pe tema plagiatului m-au făcut să fiu mai atent la cercetările şi publicaţiile doctoranzilor şi la echipele cu care realizez cercetări interdisciplinare.
Scandalurile legate de plagierea unor teze pot afecta lumea academică, mai ales atunci când acestea sunt dovedite. Continuând a le invoca public, nu facem decât să blamăm întregul corp academic şi să reducem importanţa şi credibilitatea studiilor doctorale. Cel mai eficient este ca plagiatul să fie clar demonstrat iar apoi să fie aspru sancţionaţi făptaşii.
Corectitudinea examenului de bacalaureat, o necesitate
Ar trebui ca universităţile să organizeze obligatoriu examen scris la admiterea în facultăţi sau este bine sa fie păstrat sistemul actual?
În actuala configuraţie a sistemului de învăţământ superior este imposibilă obligativitatea examenului de admitere. Avem prea multe universităţi (peste 120) iar dacă la unele dintre acestea s-ar da examen de admitere, vă asigur că mulţi tineri ar prefera calea cea mai comodă, fără examen. Dacă ar fi toate universităţile obligate să organizeze examen de admitere, sunt convins că subiectele, în unele locuri, ar fi foarte uşoare, pentru a se putea completa locurile. Cel mai bine ar fi ca examenul de bacalaureat să fie unul corect, în măsura de a tria absolvenţii.
- Ce politici s-ar putea aplica pentru a atrage tinerii spre o carieră didactică? Este corectă diferenţa de salarizare pentru profesorii din preuniversitar şi pentru cei din învăţământul superior?
Salariile mici din universităţi crează dificultăţi în atragerea de personal tânăr, înalt calificat şi motivat, brain-drain-ul rămânând o problemă actuală.
Pentru a atrage tinerii spre o carieră didactică, trebuie să fie redat prestigiul acestei profesii, adică trebuie salarii mari şi recunoaşterea publică pozitivă a statutului de cadru didactic.
În ceea ce priveşte salarizarea cadrelor didactice din universităţi şi din învăţământul preuniversitar, nu consider că între salariile acestora sunt diferenţe semnificative. Debutanţii din preuniversitar şi asistenţii universitari au salarii aproape egale, cu toate că asistenţii universitari sunt obligaţi să-şi dobâdească şi titlul de doctor şi să desfăşoare activităţi de cercetare, concretizate prin publicarea lucrărilor lor ştiinţifice. Profesorul universitar este plătit mai bine decât un profesor din preuniversitar, dar să nu uităm că aceştia au un număr sporit de responsabilităţi. Mulţi dintre ei conduc doctorate, lucrări de licenţă şi disertaţii ale studenţilor şi sunt personalităţi ştiinţifice de necontestat. Consider că atât noi, universitarii, cât şi colegii din preuniversitar, câştigăm foarte puţin.
- Cum se explică salariile foarte mari ale unor persoane din conducerile universităţilor, faţă de tinerii profesori care predau în facultăţi?
Managerii universităţilor beneficiază de un spor de conducere, în jur de 20-30%, spor pe care îl au şi directorii şcolilor din preuniversitar. Veniturile celor care conduc universităţile sunt mai mari doar atunci când aceştia desfăşoară şi alte activităţi, cum ar fi cele de cercetare din cadrul unor contracte.
Pentru a micşora ecartul dintre venitul unui asistent şi al unui profesor ai obligaţia morală să-i ajuţi pe cei aflaţi la început de carieră, oferindu-le surse suplimentare de câştig. Vă rog să vă interesaţi şi veţi vedea că eu procedez în acest mod.
- Bac profesional, clasic sau diferenţiat?
Bacalaureatul clasic trebuie menţinut, acesta reprezentând o formă superioară de evaluare. Dacă l-ai obţinut, poţi urma orice facultate.
Bacalaureatul diferenţiat ar fi o altă formă de finalizare a studiilor liceale. Elevii liceelor tehnice şi ai celor vocaţionale trebuie să susţină un examen de bacalaureat care să le verifice şi cunoştinţele de specialitate, ori aptitudinile (sport, arte plastice, muzica etc.). Evident că, acest bacalaureat ar permite accesul doar la facultăţi de profil.
- Cum aţi descrie într-o singură frază învăţământul superior de stat din România?
În ansamblu, învăţământul superior românesc de stat este acceptabil: avem universităţi de stat de excepţie, altele cu rezultate bune dar şi universităţi de stat slabe.
Cele din urmă ar trebui evaluate şi să păstrăm doar ce au mai bun. De regulă, acestea sunt universităţi care dezvoltă mult prea multe programe de studiu. Oricum, în viitor, finanţarea universităţilor va fi realizată pe baza clasificării acestora. Multe universităţi vor dispărea de la sine dacă nu se vor bucura de un management eficient sau dacă vor avea probleme pe linia calităţii educaţiei.
Liviu Moșoiu