10.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 16:32
No menu items!

Am anticipat bine: Cu incompatibilități de coadă, omul lui Lucian Șova, Elena Petrașcu, se întoarce la marea dragoste – Ministerul Transporturilor

spot_img

După cum anticipam în urmă cu o săptămână, directorul general al Poştei Române, Elena Petraşcu, s-a întors la marea sa dragoste – Ministerul Transporturilor, unde a înregistrat în carieră mai multe situații de incompatibilitate, în vremea unui alt Șova, Dan.

Elena Petrașcu a demisionat, joi din funcţie, fiind numită secretar general la Ministerul Transporturilor, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţi ai companiei. Mandatul Elenei Petraşcu la conducerea Poştei Române urma să expire în luna aprilie. Ea a fost numită în octombrie 2017 la conducerea Poştei Române de Lucian Şova, actualul ministru al transporturilor, care, la vremea respectivă, era ministrul comunicaţiilor.

Mișcarea a fost făcută pentru ca Elena Petrașcu să ajungă la șefia Companiei Aeroporturi București, unde, în urmă cu trei zile, a fost desemnat, pentru o scurtă perioadă, Dan-Dumitru Baciu, fostul director financiar al instituției.

Raportul devastator al Corpului de control al premierului referitor la activitatea dezastruoasă a Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) începe să facă victime, dar să și atragă, precum stârvurile pe șacali, doritori de sinecuri.

După ce mass-media a prezentat raportul controlului efectuat la CNAB, susre guvernamentale au dezvăluit că directorul companiei, Bogdan Mîndrescu, și-ar fi prezentat demisia ministrului transporturilor, Lucian Șova. Aceleași surse susțin că locul acestuia este visat și vizat de o colaboratoare veche a ministrului, care a lucrat cu și pentru el și la Ministerul Comunicațiilor. Este vorba despre Elena Petrașcu, fostă șefă de cabinet a lui Lucian Șova, la Comunicații, poziție din care a preluat anul trecut frâiele unei companii de stat importante – Poșta Română.

Acum, după ce Lucian Șova a fost uns ministru al transporturilor, profitând de raportul făcut public, după ce Felix Stroe l-a ținut secret, Elena Petrașcu țintește o funcție mult mai bănoasă, la o companie cu cifră de afaceri mult mai mare decât a Poștei Române. Numai că trecutul profesional al șefei de la Poștă a trecut neobservat de inspectorii Agenției Naționale de Integritate.

Oricum, dacă studiem CV-ul Elenei Petrașcu, putem trage concluzia că este o persoană indispensabilă. În 22 mai 2012 a fost numită în funcţia de inspector guvernamental, în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Ulterior, a ajuns director general al departamentului Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine la defunctul Minister al Marilor Proiecte, condus de Dan Șova. L-a urmat pe acesta la Ministerul Transporturilor, unde a fost numită, pe 11 martie 2014, în funcţia de secretar general.

septembrie 2009-octombrie 2009: director general adjunct, C.N. Loteria Română • decembrie 2008-21 septembrie 2009: director general Direcţia Generală Juridică, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei

  • aprilie 2007-decembrie 2008: director general Direcţia Generală Juridică, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor
  • februarie 2007-aprilie 2007: director general Direcţia Generală Juridică, Ministerul Integrării Europene
  • 2001-februarie 2007: director general, Direcţia Generală Juridică, Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului
  • 2000-2001: şef serviciu DGJC, Ministerul Transporturilor
  • 1999: consilier juridic, Ministerul Transporturilor
  • aprilie 1998-decembrie 1998: consilier juridic, Banca Dacia Felix
  • 1997-1998: consilier juridic, Ministerul Transporturilor

Revenind la funcțiile Elenei Petrașcu, trebuie spus că a fost de multe ori în stare de incompatibilitate, aspect pe care inspectorii ANI ar trebui să-l lămurească.

Spre exemplu, în vremea când Dan Șova era ministru al transporturilor, acesta i-a delegat atribuții importante secretarului general al ministerului, Elena Petrașcu. Practic, în afară de comunicare, domeniul medical sau relația cu Parlamentul și cu sindicatele, Elena Petrașcu avea pâinea și cuțitul – era ordonator principal de credite și conducea toate direcțiile din Minister. Mai mult decât atât, Dan Șova a numit-o și membru provizoriu în Consiliul de Administrație al ROMATSA, acolo unde era director soțul ei, Florin Petrașcu. Lucrurile nu s-au oprit aici, Dan Șova numind-o președintele CA. Potrivit articolului 94 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, „funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice;b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale;c) în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public; d) în calitate de membru al unui grup de interes economic”.

Aceleași prevederi au fost încălcate și când Elena Petrașcu a fost numită șefa Poștei Române, din poziția de director de cabinet al lui Lucian Șova. Din aceeași poziție încasa și indemnizație de membru în Consiliul de Administrație al companiei Telekom, potrivit Ziua News.

Andi Topală