-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:20
No menu items!

Antena 3, nominalizată la Premiile Emmy cu un reportaj al emisiunii „În premieră”

spot_img

Mihai Gâdea a anunțat, marți seară, că Antena 3 a fost nominalizată la a 35-a ediție a Premiilor Emmy (International Emmy Awards) pentru „Lungul drum spre casă”, realizat de echipa „În premieră”, la secțiunea „Current Affairs”

antena3

Mihai Gâdea a afirmat, prezentând datele de măsurare a audienței Kantar Media, că Antena 3 se află pe locul doi în ceea ce privește audiențele, la o „foarte mică distanță de Pro TV”, cu 11,7% rating față de 13,7%, pentru primul loc. În plus, a susținut el, la publicul peste 35 de ani, „oamenii care au putere de decizie, care sunt manageri”, Antena 3 este pe primul loc.

Reportajul „Lungul drum spre casă” arată povestea unei mame care se reîntâlnește cu fiul ei, după 16 ani. Petrică Câşlaru, băiatul de la care a pornit reportajul şi care acum trăieşte în SUA, şi-a făcut curaj să se întoarcă în România ca să-l întâlnească pe omul care i-a salvat viaţa în orfelinat.  Tot după difuzarea acestui material, mama lui Petrică Câşlaru a aflat că fiul ei, pe care îl credea pierdut, trăieşte. Iar el a căutat-o ca s-o întrebe de ce l-a abandonat, să-i povestească suferinţele îndurate în orfelinat şi să-i spună că a iertat-o.

Premiul Emmy este un premiu american de televiziune considerat echivalentul premiului Oscar din cinematografie. Sunt acordate de Academy of Television Arts & Sciences. Premiile Primetime Emmy se acordă de obicei în duminica ce precede debutul sezonului de toamnă la televiziunile americane.

S.M.