-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:31
No menu items!

ANSVSA interzice creșterea porcilor în aer liber

spot_img

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) interzice creşterea porcilor în aer liber, chiar și în ferme autorizate pentru a face acest lucru, cât timp în România există focare de pestă porcină africană. Prevederea este inclusă în proiectul de Ordonanță de Urgență pus în dezbatere publică de ANSVSA și care va intra în vigoare după ce va fi aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă elaborat de ANSVSA, creșterea porcilor în aer liber s-ar fi dovedit a avea un înalt grad de risc de infectare cu virusul pestei porcine africane, din cauza contactului cu mediul silvatic, motiv pentru care e necesară interzicerea acestei forme de creştere a porcinelor în perioada în care pe teritoriul României evoluează focare de PPA.

”Chiar în condiţiile în care scăderea numărului de focare este semnificativă, de la 1.220 de focare active în septembrie 2019 la 101 în prezent, măsurile trebuie menţinute şi intensificate pentru că pericolul este permanent prezent”, afirmă ANSVSA.

În ceea ce privește exploataţiile comerciale, chiar dacă acestea respectă cerinţele de trasabilitate şi biosecuritate, atrag atenţia reprezentanţii instituţiei, cele mai recente focare au apărut în cazul acestor unităţi atunci când se aflau în zona de restricţie, ca urmare a vecinătăţii lor cu focare din gospodăriile populaţiei.

ANSVA propune măsuri de sancționare drastice pentru cei care nu vor respecta prevederile OUG, respectiv măsurile de biosecuritate impuse, deoarce nu există vaccin împotriva pestei porcine africane, iar rezultatul îmbolnăvirilor cu acest virus, ar fi catastrofal.

„Focarele de PPA pot fi controlate numai dacă sunt stabilite şi aplicate măsurile de biosecuritate pentru fiecare tip de exploataţie, iar atunci când acestea nu se respectă trebuie luate măsuri de sancţionare drastice. Având în vedere specificul virusului pestei porcine africane, pentru care nu există vaccin, respectarea unor măsuri minime de biosecuritate este una dintre cele mai importante modalităţi de prevenire.”

Conform ANSVSA, aplicarea prevederilor formei finale a actului normativ, după adoptare, va fi precedată de o campanie de informare şi de consiliere a crescătorilor de porcine privind importanţa aplicării şi respectării normelor minime de biosecuritate.