-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:49
No menu items!

ANOFM organizează programe de formare profesională pentru aproape 1.900 de şomeri în decembrie

spot_img

anofm

Aproape 1.900 de persoane care nu au un loc de muncă vor putea participa în luna decembrie la unul din cele 97 de programe de formare profesională care vor fi organizate în toată ţara, informează vineri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit ANOFM, la cele 97 de programe de formare profesională organizate în luna decembrie vor participa 1.896 de persoane, care beneficiază de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi agenţia municipiului Bucureşti.

Cursuri cu număr mare de participanţi vor fi organizate în Bucureşti (138 de persoane) şi în judeţele Teleorman (210), Iaşi (200), Prahova (140) şi Vâlcea (111).

Meseriile cele mai solicitate pentru care se organizează în decembrie programe de formare profesională sunt: bucătar (162 de persoane), lucrător în comerţ (146), operator introducere validare şi prelucrare date (124), ospătar (chelner), vânzător în unitaţi de alimentaţie (123), contabil (93), comunicare în limba engleză şi inspector resurse umane (câte 84), operator confecţioner industrial (70), masor (67) şi cofetar, patiser (64).

A.V.