1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:42
No menu items!

ANM: Cod portocaliu de ninsori abundente. Care sunt zonele vizate

spot_img

Meteorologii au emis, marți, mai multe avertizări Cod galben și portocaliu de vânt puternic, lapoviță și ninsoare, care au intrat în vigoare la ora 10.00 și vor fi valabile până miercuri, la ora 20.00 În unele zone se va depune un strat consistent de zăpadă.

În intervalul menționat, temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală cuprinse în general între 50 și 60 km/h și vor fi precipitații pe arii restrânse moderate cantitativ.

În sud-estul și sudul extrem al țării, marți vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare.

La munte va ninge, iar în regiunile intracarpatice în cursul nopții de marți spre miercuri (30 noiembrie/01 decembrie) local vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă.

În același interval de timp, pentru Dobrogea, sud-vestul Olteniei, unde rafalele vor atinge 55 – 75 km/h, în Carpații Meridionali și de Curbură la altitudini de peste 1500 m unde viteza vântului va depăși 75…85 km/h și va ninge viscolit.

Marți, între orele 12 și 18 va fi cod portocaliu de vânt pe litoral, în județul Constanța, unde vântul va bate  80…90 km/h.

De marți seară, de la ora 20.00, până miercuri, la ora 16.00 va fi în vigoare un cod galben de vânt și ninsori.

În intervalul menționat, în zona montană și submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 85…95 km/h, viscolind ninsoarea.

Până în dimineața zilei de 1 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile nord-vestice.