Cu ocazia împlinirii a nouă zeci şi cinci de ani de la unirea Basarabiei cu Regatul României, astăzi au loc manifestări dedicate. Pe 27 martie 1918, orchestra condusă de maestrul George Enescu a evoluat pentru prima dată la Chişinău.
După o lungă perioadă de ocupație țaristă, Basarabiei i-a venit rândul să fie unită cu România, eveniment despre care Anton Mărgărit spunea că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.
Într-o perioadă confuză, creată de Primul Război Mondial și de Revoluția Rusă, Basarabia, trecând de la gubernie la autonomie și de la autonomie la independență, și-a găsit adevăratul loc în sânul mamei sale, România. În Decretul regal promulgat de Regele Ferdinand I al României în 1918 se menționa că, potrivit hotărârii Sfatului Țării, Basarabia „în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagra și vechile granițe cu Austria… de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama sa România”.
Acest eveniment măreț înscris în istoria României, l-a făcut pe Regele Ferdinand să-l aprecieze ca pe un vis frumos ce s-a îndeplinit. Acest precedent fericit al istoriei noastre a favorizat procesul lărgirii granițelor României și Congresul General al Bucovinei a hotărât unirea cu România.
Basarabia a fost parte din România modernă timp de două zeci şi doi de ani, până la 28 iunie 1940, când, după un ultimatum expansionist al guvernului sovietic adresat României privind cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică, teritoriul său a fost ocupat de Armata Roşie, iar Administrația și Armata Română au fost forțate să se retragă la est de râul Prut.
Roxana Mera