2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:43
No menu items!

Aniversarea încoronării regilor României Mari

spot_img

Luni s-au împlinit 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, Ferdinand şi Maria. În Alba- Iulia, locul unde s-a desfăşuarat încoronarea în urmă cu nouă decenii, s-au organizat manifestări aniversare. Cu această ocazie sunt expuse coroanele, sceptrul şi alte obiecte care au aparţinut suveranilor.

Sute de persoane au întâmpinat în gara din Alba Iulia trenul regal în care s-au aflat principesa Margareta şi principii Radu şi Nicolae.  Membrii Casei Regale au fost primiţi cu urale şi s-a scandat „Monarhia salvează România!”

Cei trei reprezentanţi ai Casei Regale a României au fost întâmpinaţi de reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale, iar apoi au mers în Cetatea din Alba Iulia, parcurgând pe jos câteva sute de metri pe un traseu denumit „Drumul Regelui”, traseu străbătut şi de Regele Ferdinand în 1922 în cadrul ceremoniei de încoronare.

După aceea, membrii Casei Regale, reprezentații autorității locale şi ceilalți participanţi au participat la slujba de la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, oficiată de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Irineu.

Piesele principale din expoziţia organizată în Sala Unirii  sunt coroanele Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, mantiile purtate de aceştia la încoronare şi sceptrul regal.

Momentul cel mai important al manifestărilor de astăzi este cel în care angajaţii Muzeului Unirii în costume de epocă vor povesti momente ale încoronării de acum 90 de ani.