1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:06
No menu items!

Aniversare Salvador Dali

spot_img

Aniversare Salvador Dali

Salvador Domingo Felipe Jacinto Dali Domenech a fost un pictor spaniol, reprezentant de seamă al curentului suprarealist. Grație aparițiilor excentrice și  megalomaniei sale, Dali a devenit vedetă mondială, care a folosit forța mass-mediei pentru a-și spori averea și gloria.

A manifestat interes pentru pictură de copil, primele încercări făcându-le pe cutii de carton pentru pălării, primite de la mătușa sa, croitoreasă de lux. Convins de talentul lui Salvador, impresionistul Ramon Pichot i-a sugerat să-și continue studiile la Madrid şi, astfel, a avut prima expoziție în teatrul local din natalul Figueras.

A intrat la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid şi, decepționat de sistemul de predare, a incitat studenții la manifestări de protest, fiind exclus din școală. A început să poarte favoriți, pantaloni scurți, pardesiu lung, pălărie de pâslă și să fumeze pipă.

A devenit interesat de futuriştii italieni, apoi de „Școala de Metafizică”, ce i-a influenţat considerabil evoluția artistică, mai ales că lecturile lui Freud îi treziseră deja vocația pentru manifestările inconștientului în artă.

S-a mutat la Paris, unde efervescenţa suprarealistă l-a apropiat de scriitorul francez Rene Crevel, care i-a dedicat broșură „Dali sau antiobscurantismul”.

A adoptat tehnica renaşterii, din care a preluat exactitatea desenului și cromatismul, fără măsura echilibrului formal, prevalând efecte iluzioniste de o complexitate tematică exuberantă, similară barocului iberic. A recurs la spații largi, în care a inclus diverse elemente într-o combinație irațională a raporturilor și deformare a realității.

Artist excentric, original până la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului său personaj orgolios și imprevizibil, Dali a primit titlul nobiliar de „marchiz de Pubol”.

„Dacă vei juca rolul unui geniu, vei deveni unul”.

Roxana Mera