-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:13
No menu items!

Aniversare Papa Benedict al XVI-lea

spot_img

Aniversare Papa Benedict al XVI-lea

Papa emerit Benedict al XVI-lea îşi sărbătoreşte cea de-a 86-a aniversare, într-un cadru foarte restrâns, în liniştea reşedinţei pontificale din Castel Gandolfo, aproape de Roma, unde se află de când a renunţat la pontificat.

Papa emerit nu va apărea în public de ziua lui, dar va primi mesajele. Fostul suveran pontif german, care a avut mereu ca model călugări şi s-a retras complet din lume, îşi petrece zilele în rugăciune, citind cărţi, cântând la pianul special restaurat pentru el şi se plimbă în parcul de pe malul magnificului lac Albano.

Vaticanul a dezminţit că Benedict al XVI-lea ar avea o boală gravă, respingând zvonurile. Părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, a notat că, “la vârsta sa, papa şi-a asumat un pontificat foarte dificil” şi „este marcat de faptul că a muncit din greu, fiind şi o persoană în vârstă”.

Experţi în probleme legate de vârsta a treia au explicat că o schimbare de activitate la vârsta de 85 de ani, cu trecerea de la un ritm intens la o retragere totală, poate fi urmată de scăderea tensiunii şi slăbirea marcantă a puterilor.

Benedict al XVI-lea se va muta, in luna mai, la Mănăstirea Mater Ecclesiae, din centrul Vaticanului, imediat după renovare.

Roxana Mera