Poet, scriitor și eseist român, Nichita Hristea Stănescu a fost unul dintre cei mai de seamă scriitori ai limbii romane, limbă „dumnezeiesc de frumoasă”. Nichita Stănescu a fost considerat un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici. Laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi.
Poetul se trage din țărani prahoveni meșteșugari și comercianți specializaţi în producerea și comercializarea țesăturilor grele. Bunicul scriitorului, din partea mamei, a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin. Nicihita a urmat Liceul „sfinţii Petru şi Pavel”, apoi cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti.
Printre cele mai frumoase poezii ale sale, se numără „Cântec de primăvară”:
Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
Pe rugul lor mi-e sufletul întins
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.
Roxana Mera