În urmă cu 150 de ani, a luat fiinţă Societatea Crucea Roşie din România şi şi-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti. La nici trei săptămâni de la înfiinţare, prima ambulanţă a Crucii Roşii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sudul Dunării. Pe baza solidarităţii ce uneşte Societăţile Naţionale surori, prima misiune a Crucii Roşii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniţi, indiferent de tabăra din care făceau parte.
În timpul Războiului de Independenţă, Crucea Roşie Română a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie. A înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în diferite oraşe din ţară, iar societăţile de Cruce Roşie din Germania, Italia, Belgia, Suedia şi Franţa au trimis ajutoare materiale şi personal medical. Pe frontul de la Rahova, voluntarii Crucii Roşii s-au luptat să limiteze ravagiile febrei tifoide.
În timpul primului război balcanic, Crucea Roşie Română a propus guvernelor Bulgariei şi Serbiei să accepte câte o ambulanţă pentru îngrijirea răniţilor. Imediat după primirea acordului, două ambulanţe au părăsit ţara, asigurând asistenţă medicală unui număr de 625 de răniţi şi bolnavi. Formaţiile sanitare române dislocate în Serbia au avut în grijă trei spitale, cu un total de 110 paturi. Efortul material al Crucii Roşii s-a ridicat la suma de patru zeci de mii de lei.
Priceperea şi grija dovedite de doctorii români au fost apreciate în mod deosebit de guvernele ambelor ţări beligerante. În prezent, organizaţia se confruntă cu provocări fără precedent în epoca complexă a războiului modern – noi arme şi tipuri de actori apar în conflict. Cea mai veche organizaţie de ajutor a avertizat recent că nu este capabilă să facă faţă crizei umanitare „catastrofice” din Siria, iar mişcarea aret treisprezece mii de angajaţi în nouă zeci şi două de ţări.
Crucea Roşie a fost fondată de Henri Dunant, un om de afaceri din Geneva, în anul 1863, în semn de răspuns la suferinţa soldaţilor răniţi şi abandonaţi pe câmpul de luptă din Solferino, nordul Italiei. Îngrozit de cele văzute, Dunant a scris despre măcel în cartea sa, „O amintire din Solferino” şi a decis să creeze o organizaţie dedicată ajutorării celor răniţi în război.
Roxana Mera