6.2 C
București
vineri, 20 decembrie 2024 - 21:48
No menu items!

ANI: Trei primari din Buzău, Giurgiu şi Vâlcea, acuzaţi de conflict de interese şi abuz în serviciu

spot_img
ANI: Trei primari din Buzău, Giurgiu şi Vâlcea, acuzaţi de conflict de interese şi abuz în serviciu
foto: rnews.ro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că trei primari ai unor comune din judeţele Buzău, Giurgiu şi Vâlcea se află în conflict de interese sau au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce au acordat contracte din bani publici unor rude apropiate.

Potrivit unui comunicat al ANI, Marian Apostol, primarul comunei Năeni din judeţul Buzău, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât a avizat plata a 3 facturi emise de către o societate în cadrul căreia acesta deţine calitatea de asociat unic şi soţia sa funcţia de administrator, în sumă totală de 3.532,03 lei.

Constantin Dumitru, primarul comunei Floreşti – Stoeneşti din judeţul Giurgiu, este acuzat de conflict de interese în materie administrativă şi penală, deoarece, având un interes personal de natură patrimonială, a încheiat cu o societate contracte în valoare totală de 78.849,52 lei, în cadrul căreia fratele acestuia deţine funcţia de administrator.

În acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Dumitru Drăghici, primarul comunei Sălătrucel din judeţul Vâlcea, este acuzat că a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi penală, deoarece a semnat un contract de arendare, încheiat între Primăria Sălătrucel şi Asociaţia locală a crescătorilor de bovine, ovine, porcine şi albine Sălătrucel (asociaţie în cadrul căreia acesta deţinea funcţia de preşedinte), în baza căruia Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Vâlcea a acordat asociaţiei, în perioada 2010 – 2012, subvenţii în cuantum de 1.314.467,93 lei.

Şi în acest caz ANI a sesizat Parchetul în vederea cercetării lui Dumitru Drăghici pentru conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice asimilate infracţiunilor de corupţie.

Lucian Mera