4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:18
No menu items!

ANI solicită sesizarea Curţii Constituţionale în cazul Mircea Diaconu

spot_img

ANI cere Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Curtea Constituţională în cazul senatorului USL Mircea Diaconu.

„Urmare a votului negativ exprimat de Parlamentul României, privind punerea în executare a Deciziei nr.3104/21.06.2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, definitivă și irevocabilă, vă rugăm să analizați posibilitatea sesizării Curții Constituționale cu soluționarea conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 317/2004”, se arată în cererea depusă de preşedintele ANI, Horia Georgescu. Potrivit solictării adresate de Georgescu, decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție prin care a fost menținut ca temeinic și legal Raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate a senatorului Mircea Diaconu, a rămas definitivă și irevocabilă la data de 19.06.2012.

Georgescu consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 1 alin (4), în conformitate cu care statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale precum și dispozițiile art. 1 alin (5) din Constituția României potrivit cărora în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă garantul independenţei și înfăptuirii justiţiei, potrivit Legii nr. 317/2004 republicată privind Consiliul Superior al Magistraturii, se precizează în document.

Curtea Constituțională, conform prevederilor art. 11 alin (1) lit. e) din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. „În raport de cele sus-menționate, vă rugăm să analizați posibilitatea sesizării Curții Constituționale ca unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre puterea legislativă a statului român reprezentată de Parlamentul României și puterea judecătorească, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 317/2004”, se arată în solicitarea lui Horia Georgescu.

Senatorii au respins, în şedinţa de ieri, posibilitatea încetării mandatului de senator pentru liberalul Mircea Diaconu, care, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, se află în stare de incompatibilitate. Împotriva încetării mandatului de senator s-au exprimat 32 de senatori, în timp ce „pentru” au votat 23 de senatori. Zece senatori s-au abţinut de la vot. (A.M)