1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:11
No menu items!

ANI i-a trimis 6 citații lui Mazăre. Care este suma pe care nu o poate justifica

spot_img

Radu Mazăre nu poate justifica peste 137.000 de euro şi peste 143.000 de lei din averea sa,a constatat ANI

300x195_mazare

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

Inspectorii ANI au găsit diferenţe nejustificate, în cuantum de 137.570 de euro şi 143.818 de lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor de primar (iunie 2008 – mai 2015) de către Radu Mazăre, fost primar al municipiului Constanţa.

Conform ANI, Radu Ştefan Mazăre a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, și i s-a cerut un punct de vedere sau să prezinte, inclusiv printr-un avocat, datele sau informațiile pe care le consideră necesare.

După informarea acestuia cu privire la existenţa unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate, Radu Ştefan Mazăre nu a depus punct de vedere în acest sens. Precizăm faptul că Agenţia a transmis în atenţia persoanei evaluate nu mai puţin de şase solicitări de a prezenta date sau informaţii relevante.

comunicat ANI

Radu Mazăre a fost arestat în 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii. El a fost suspendat din funcţie, prin ordin al prefectului, iar în 22 mai şi-a dat demisia din funcţia de primar al Constanţei și apoi a renunţat ți la calitatea de membru al PSD.