4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:07
No menu items!

ANI: Generalul Victor Voicu, în conflict de interese

spot_img

victor-voicu

Generalul Victor Voicu, director în cadrul Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare al Ministerului Apărării Naţionale, a fost găsit de către inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI), în conflict de interese.

”Voicu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada exercitării funcției de conducere, acesta, având un interes personal de natură patrimonială ce a influențat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi reveneau, a semnat trei contracte de prestări servicii încheiate de Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare al Ministerului Apărării Naționale cu o societate comercială la care soția sa deține calitatea de acționar și funcția de cenzor”, precizează ANI într-un comunicat de presă.

În baza contractelor de prestări servicii încheiate, societatea comercială a încasat suma totală de 52.960 Lei.

Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 70 din Legea nr.161/2003, potrivit cărora „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”.

A.V.