-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:54
No menu items!

ANI: Cinci foști sau actuali aleși locali, găsiți incompatibili

spot_img

agentia nationala de integritate

Un număr de cinci foști sau actuali aleși locali au fost găsiți în stare de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate (ANI).

Este vorba despre trei viceprimari, un primar și un fost consilier local, care au exercitat simultan mai multe funcții și calități.

Lista nominală a celor cinci foşti / actuali aleşi locali în cazul cărora Agenţia a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor:

1. ANTAL ATTILA – Viceprimar al Municipiului Miercurea Ciuc. Jud. Harghita: S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 – 13 decembrie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de Viceprimar al Municipiului Miercurea Ciuc, cât şi funcţia de administrator al S.C. PSIHOCONSULT S.R.L.

2. MINICĂ MARIUS VASILE – Viceprimar al Comunei Icuşeşti. Jud. Neamţ: S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie 2012 – 15 februarie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de Viceprimar al Primăriei Comunei Icuşeşti, cât şi funcţia de administrator al S.C. Buyfree Invest S.R.L.-D.

3. SZILAGYI ZOLTAN – Viceprimar al Comunei Biharia. Jud. Bihor: Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 iunie 2012, întrucât deţine, simultan, funcţia de Viceprimar al Comunei Biharia şi calitatea de persoană fizică autorizată – P.F.A.

4. MOLDOVAN DANIEL – Primar al Comunei Cetate. Jud. Bistriţa-Năsăud: Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 iunie 2012, întrucât deţine, simultan, funcţia de Primar al Comunei Cetate şi calitatea de comerciant persoană fizică – P.F.A.

5. ŢÎRDEA FĂNICĂ – Fost Consilier local în cadrul Consiliului Local Tulnici (în perioada 25 iunie – 31 august 2012). Jud. Vrancea: S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Tulnici, S.C. Tulnicipan Prod S.R.L. (societate în cadrul căreia persoana evaluată deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat unic) a încheiat contracte de servicii în valoare totală de 64.480 Lei cu Primăria Comunei Tulnici.

A.V.