-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:53
No menu items!

ANI cere urgentarea judecății în procesul cu Iohannis

spot_img

Cererea inspectorilor de integritate a fost depusă deja la Curtea Supremă

Klaus_Iohannis_SZ

Agenția Națională de Integritate a depus, miercuri, la Curtea Supremă, o cerere de urgentare a termenului de judecată stabilit în procesul de incompatibilitate intentat lui Klaus Iohannis. Solicitarea ANI a fost transmisă completului de filtru al Curții Supreme care a stabilit primul termen în acest proces pentru 18 noiembrie, la două zile după turul II al alegerilor prezidențiale.

Asta în condițiile în care noul Cod de procedură civilă le permitea magistraților să dea un verdict definitiv în această cauză în aceeași zi în care au admis recursul declarat de ANI la decizia Curții de Apel Alba Iulia care i-a dat câștig de cauză lui Klaus Iohannis, acuzat de incompatibilitate.

În situația în care raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor. În soluţionarea recursului instanţa va ţine seama de punctele de vedere ale părţilor.

Art.493, noul Cod de Procedură Civilă

Același articol prevede că „numai dacă nu sunt întrunite condițiile de excepție anterior prezentate, completul va pronunţa, fără citarea părţilor, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi va fixa termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor. După citarea părților va urma termenul la care se va dezbate, în ședință publică, cererea de recurs”.

Surse din magistratură au explicat pentru Sursa Zilei în procesul ANI – Klaus Iohannis nu se pune problema unei „controverse de drept”, întrucât actuala legislație este extrem de clară în privina acestui tip de incompatibilitate: aleșilor locali le este interzis să facă parte din AGA societăților care furnizează servicii comunitare de utilitate publică. În ceea ce privește jurisprudența însă, e drept că ea nu există la Curtea Supremă – cele 33 de cauze în care ANI a cerut termene fiind primele de acest fel care au ajuns să se judece la această instanță. Există însă jurisprudență la nivelul Curților de Apel unde 6 procese au fost câștigate de ANI și doar unul singur a fost pierdut  – cel cu Klaus Iohannis, la Curtea de Apel Iulia.

Pe 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.