Un număr de 10.000 de femei, din toate epocile şi din întreaga lume, au intrat în „Dicţionarul universal al creatoarelor”, publicat sub patronajul UNESCO, printre care se numără actrițele Angelina Jolie și Catherine Deneuve.
Volumul are 5.000 de pagini și reprezintă „un monument al mişcării de emancipare a femeilor”, a menționat în prefața volumului cofondatoarea mișcării, Antoinette Fouque.
Aproximativ 1.600 de persoane din întreaga lume au lucrat din anul 2006 la dicționarul celor 10.000 de femei celebre sau mai puțin cunoscute, care evidențiază „contribuţia la dezvoltarea umanităţii”.
Dicționarul, ale cărui articole vor fi prezentate sub forma unor mici biografii, va fi lansat pe 27 noiembrie.
Lucrarea reprezintă „o încurajare făcută pentru a continua lupta privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi, pentru o educaţie de calitate a tuturor fetelor și femeilor”, a declarat directorul general UNESCO, Irina Bokova.
D.M.