-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:22
No menu items!

Angajații, trimiși să se culturalizeze. Statul acordă tichete culturale în valoare de de 210 lei/ lună

spot_img

Valoarea tichetelor culturale care pot fi acordate angajaţilor lunar sau ocazional va fi de 210 lei/lună sau 430 lei/eveniment, pentru primul semestru din acest an, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Finanţelor.

Valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, se utilizează începând cu luna aprilie a semestrului I al anului 2024 şi se aplică, conform Normelor metodologice, şi pentru primele două luni ale semestrului următor, respectiv august 2024 şi septembrie 2024.

În semestrul II din 2023, valoarea tichetelor culturale a fost de maximum 210 lei/lună, respectiv maximum 420 lei/eveniment.

Conform legislaţiei în domeniul biletelor de valoare, semestrul I al anului 2024 începe cu luna februarie şi se încheie cu luna iulie, iar semestrul II începe cu luna august şi se încheie cu luna ianuarie 2025.

În anul 2018 a fost aprobată Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, act normativ prin care a fost unificată legislaţia în domeniul biletelor de valoare şi a fost introdus un nou tip de bilet de valoare, şi anume tichetul cultural. Astfel, biletele de valoare care pot fi acordate în baza legii sunt: tichete de masă, tichete cadou, tichete de creşă, tichete culturale şi vouchere de vacanţă.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, tichetele culturale sunt bilete de valoare acordate angajaţilor, lunar sau ocazional, pentru achitarea contravalorii unor bunuri şi servicii culturale, cum ar fi: abonamente sau bilete la spectacole, concerte, muzee, festivaluri, târguri şi expoziţii, parcuri tematice, cărţi, manuale şcolare, albume muzicale, filme etc.

D.Constantin